Archive for 08/11/2013

Sa devenim constienti ca natura este vie

Natura Vie

“Când un Inițiat deschide ușa de dimineață, salută întreaga natură, pomii, cerul, soarele. El dă binețe zilei și întregii Creații. Vă întrebați la ce-i servește asta ? Ei bine, pentru a intra imediat în conexiune cu sursa vieții. Da, pentru ca natura îi răspunde. De câte ori dimineața, când ies în grădina salut  Îngerii celor patru elemente. Îngerii Pământului, ai Apei, ai Aerului, și ai Focului și chiar pe pitici, ondine, sulfide, salamandre. Și-atunci să-i vezi, cântă, dansează, sunt  încântați. Și pietrelor  pomilor, vântului le spun și lor ” salut , salut “. Faceți-o și voi, veți simți că ceva în interiorul vostru se echilibrează, se armonizează  și multe întunecimi și neînțelegeri vor pleca de la voi și pur și simplu pentru că v-ați decis să salutați natura vie și creaturile care o populează.

Discipolii științei Spirituale știu că totul este viu , de aceea sunt atenți cu plantele, insectele, pietrele…..

Discipolul este extrem de atent față de natură și de ființele invizibile care o locuiesc. Pentru el pământul este sacru, viu, populat de nenumărate ființe. Puteți gândi : “Ce importanță are dacă manifest față de pământ respect sau nu ? Pentru el asta nu schimbă nimic, nu-i face nici bine nici rău”: Evident, doar că este important să respectați pământul, nu pentru el ci pentru voi . Dacă sunteți atent cu pietrele, plantele, animalele, conștiința voastră în lumea invizibilă se dezvoltă mult mai bine. Fără îndoială, nu v-ați gândit niciodată la asta.

A fi un discipol al Științei Inițiatice înseamnă a dezvolta conștiința că fiecare lucru este viu, pentru a le respecta, păstra, proteja; și înseamnă aprofundarea în sine a spiritului constructiv.

{ O.M. Aivanhov}

Trairea in trecut tine boala in corpul fizic

Ai un plan pentru vindecare?Faceți nenumărate eforturi pentru a vă vindeca de diverse boli din corpul fizic și de cele mai multe ori nu apare vindecarea. Astfel vă întrebați mereu: Am făcut tot felul de terapii, am fost la tot felul de vindecători, am luat diverse remedii, medicamente și tot nu m-am vindecat de boală? Asta pentru că ne-am aplecat doar asupra corpului fizic, dar boala vine din emoțiile pe care le ținem în noi.

  Emoțiile tale își pun amprenta asupra corpului fizic și curând corpul tău este expus la orice. De aici bolile și afecțiunile.

  Ai un plan să te vindeci? Ai un plan pentru a fi sănătos?

Vreți să vă vindecați DAR NU AVEȚI UN PLAN PENTRU A VĂ VINDECA? A LUA NIȘTE REMEDII SAU A APLICA DIVERSE TERAPII NU ESTE PLANUL DE VINDECARE. Atât timp cât menții boala în corp de fapt nu ai un plan pentru a fi sănătos.

Planul începe cu aducerea ta în prezent cu totul,cu  gânduri, situațiile, prin facerea lucrurilor diferit față în trecut.

  Poziția de observator este modalitatea de a te aduce în prezent. Fiind mereu conștient de ceea ce faci aici și acum, cu ajutorul întrebărilor:

  1. Ce gândesc eu acum?
  2. Ce simt eu acum?
  3. Creezi o afirmație opusă a ceea ce simți.

Trecutul, gândurile care te duc în trecut, rutina și obișnuințele țin boala în corpul fizic. Oamenii care vor să dețină controlul asupra altora au întotdeauna o poveste tristă. Și acolo ei se ascund.

Dacă dăm la o parte victimizarea, suferința faptul că ne folosim de oameni pentru a ne împlini, vom scăpa de povara trecutului. Pentru a trăi în prezent aici și acum e nevoie de dorința și curajul de a experimenta în fiecare clipă ceva nou.

Chiar dacă sunt lucruri aparent rutiniene, tu de fapt ești altul în fiecare clipă deoarece ai alte stări și alte gânduri care trec prin tine în fiecare moment. Tu ești altul de la un moment la altul. Dacă continui să menții durerea din trecut înseamnă că de fapt îți este teamă să trăiești fără această durere, care îți aduce diverse beneficii. Veți întreba ce beneficii pot avea prin suferință? Diverse, cum ar fi: oamenilor le este milă de tine, îți dau atenție, ești băgat în seamă, și astfel obții ceea ce vrei.

Dacă ești onest cu tine și nu mai cauți beneficiile care apar de pe urma durerii și a suferinței, nu e nimic în cer și pe pământ care să te țină de la a te vindeca și a fi sănătate radiantă.

Personalitatea este cea care vrea să păstreze o felie de suferință din trecutul tău, pentru că așa ea se definește. Atunci când ești în Sine, în partea divină din tine, nu vrei să deții controlul asupra trecutului.

Când ești în Sine ești sincer și îți dai seama că prin prisma personalității ești obsedat de control, ești comod și vrei să te folosești de alții pentru a-ți împlini niște nevoi momentane.

Pentru a afla cum stați la acest capitol vă recomand un exercițiu de autoanaliză. Luați o foaie de hârtie și scrieți:

– ce nu vreți să mai faceți pentru a vă menține și întreține boala.

– ce vă place și ce nu vă place la voi, din această perspectivă;

– ce comportamente  mențineți chiar dacă știți că vă fac rău și vouă și celor din jur.

Poate fi începutul unui plan. Adică după ce afli ce nu vrei să mai faci poți descoperi cu ce vrei să înlocuiești acele acțiuni și emoții, cum vrei să trăiești pentru a fi sănătos.

E nevoie să fii sincer deoarece adevărul crește aripi și vă eliberează de boală.

Deci eliberați-vă de emoțiile trăite în trecut, pentru a vă auto-vindeca. Nimeni din exteriorul vostru nu poate face asta. Orice terapeut este un îndrumător, care poate activa corpul să se auto-vindece, poate să-ți dea un remediu pentru a anihila niște șocuri trăite cândva, poate să-ți prescrie un medicament, o metodă de vindecare, dar numai tu poți să te vindeci dacă te dezlegi conștient de trecut și îți aduci energia înapoi. Prin aceasta unifici personalitatea cu Sinele tău Divin, și nu mai trăiești în separare.

Conștientizarea ne permite să ne extindem din percepțiile noastre limitate doar cunoscute cândva, spre orice altceva posibil.

Conștientizarea înseamnă că vrei să îți iubești ființa, corpul, sufletul spre a te manifesta în bucurie. Spor la lucru cu voi și creați-vă un plan pentru vindecare. Cu drag din iubire pentru a crea iubire.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Recent Entries »