Archive for 30/07/2014

“Regasirea puterii interioare”- curs nou la Iași, sambata pe 30.08.2014 ora 11

DSC_0863

DSC_0863 HOLISTERAPIA Training organizează cursul  modular de Dezvoltare personală şi spirituală „REGĂSIREA PUTERII INTERIOARE”  în  Iași, sâmbătă  30.08.2014 de la ora 11.00 – 16.00.

Trainer psiholog clinician principal, formator Niculina Gheorghiță

Înscrieri la adresele de e-mail: holisterapi@yahoo.com, holisterapia@gmail.com,  sau direct la telefoanele 0232/240217, 0730/112317 și/sau 0728/321215

 Curs de dezvoltare personală şi spirituală unde se primesc instrumente și metode practice pentru regăsirea puterii interioare, gestionarea emoțiilor, dezvoltarea inteligenței spirituale şi descoperirea esenţei divine din fiecare. Este un curs bazat pe viziunea holistă asupra fiinţei umane – corp, minte, spirit. Acest curs este creat având la bază principiile fundamentale ale psihologiei clasice, psihologiei cuantice, neuroștiințelor și spiritualitate.

Scopul acestui curs este de a vă oferi posibilitatea să:

–  vă descoperiţi potenţele şi resursele magnifice din interiorul vostru;

–  vă dezvoltați inteligența spirituală astfel încât să creați conștient în toate dimensiunile vieții voastre;

–  învățați cum să vă iubiți pe voi, pentru  a trăi autentic și în armonie cu voi și cu cei din jurul vostru;

–  vă dezvoltaţi o atitudine de învingător în toate dimensiunile vieţii;

–  învățați cum să trăiți conștient, miracolul care este viața;

–  vă creaţi un echilibru între lumea interioară şi cea exterioară, şi oriunde veţi merge să duceţi lumea din interiorul vostru cu voi.

Topicile abordate la fiecare modul sunt:

Modul 1 – Regăsirea identităţii divine;

Modul 2 – Regăsirea puterii în relaţii;

Modul 3 – Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine;

Modul 4 – Descoperirea puterii emoţionale și a iubirii Divine;

Modul 5 – Descoperirea puterii voinţei şi a credinței;

Modul 6 – Descoperirea puterii minţii;

Modul 7 – Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum.

Cât durează şi cât costă?

Acest curs se împarte pe 7 întâlniri, o întâlnire la 3-4 săptămâni. Cursul se desfăşoară timp de 5 ore pe întâlnire. Costul unei întâlniri este de 250 ron.

Vă oferim în linkurile de mai jos, două ore de dezvoltare personală cu trainerul nostru:

Doamna Niculina Gheorghiţă – psiholog formator, clinician principal

TVH București, din 01.06.2014

http://www.youtube.com/watch?v=CftiT76su_o&feature=youtu.be

 Interviu Radio Iași, din 30.05.2014

http://www.youtube.com/watch?v=8_7iZ6gdHr0

 1TV Neamț, din 21.06.2014

https://www.youtube.com/watch?v=rTeISBeP0Gw&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=n5pKHPl9mwo

 

              Vă aşteptăm cu drag pentru a vă creea o viaţă extraordinară!

 

 

 

Cum întretinem boala în corp (II)

17

17Victimizarea

Poziţia de victimă de cele mai multe ori aduce diverse beneficii interioare. Acestea sunt emoţii sau stări de care ducem lipsă, adică nu le-am activat în creierul nostru începând din copilăria noastră.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

 Fiecare copil creşte cu încredere, acceptare, apreciere, admiraţie, respect, iubire. Dacă în copilărie nu ai primit aceste ingrediente, la nivel cerebral nu s-au creat neuroni care să formeze în timp reţele neuronale pentru a secreta acele neuropeptide care să ducă la o stare firească de bine.

De zeci de ani de când susţin oamenii să se vindece (reţineţi că nimeni nu vindecă pe nimeni, doar îl îndrumă cum să facă să se vindece), am observat la unii pacienţi că nu respectau recomandările date, evitau să-şi facă timp pentru ei, pentru curăţarea stărilor interioare, etc.

Într-o zi eram cu o doamnă la care simţeam că îi plăcea starea de om bolnav şi nu vroia să se vindece.

La a treia şedinţă de tratament am întrebat-o: „Doamnă chiar vreţi să vă vindecaţi?”.

Ea îmi răspunde: „Da, sigur că da”, dar am simţit că ceva nu e în regulă, aşa că o mai întreb o dată: „Doamnă chiar vreţi cu adevărat să vă vindecaţi?”. Ea a rămas surprinsă de insistenţa întrebării mele (observaţi cuvântul „adevărat”), s-a uitat la mine şi a început să plângă.

Am lăsat-o să se liniştească şi apoi am întrebat-o de ce a pufnit-o plânsul. Mi-a răspuns astfel: „Am început să plâng pentru că am realizat când aţi pus a doua oară aceeaşi întrebare şi am conştientizat că, dacă eu aş fi într-adevăr sănătoasă, băiatul meu nu m-ar mai vizita, nu mi-ar mai da atenţie, nu ar mai suna zilnic să vadă ce fac, nu m-ar mai ocroti , într-un cuvânt nu ar mai avea grijă de mine şi de ce mai fac.”

Dragi cititori, aş vrea să observaţi şi dumneavoastră: cu ce a fost diferită a doua întrebare de prima?

În a doua întrebare am introdus cuvântul „cu adevărat”. Am sesizat că atunci când folosesc acest cuvânt în exprimare, cad măştile celor cu care discut, ei se eliberează şi îşi dau voie să se arate cum sunt în interior. Este un cuvânt care face miracole.

Pentru a vă autocunoaşte sau a vă da seama dacă sunteţi victime sau nu într-o stare, situaţie, relaţie, eveniment, etc, puneţi-vă întrebări folosind cuvântul „cu adevărat”.

 De exemplu:

  • „Eu sunt cu adevărat fericit(ă) în relaţia x?”,
  • „Eu sunt cu adevărat liniştit(ă) când merg acolo?”,
  • „Eu sunt cu adevărat …?”.

Este foarte uşor şi la îndemâna dumneavoastră să vă autocunoaşteţi, doar să vreţi asta. Totul se arată şi se întâmplă conform intenţie observatorului.

Acea doamnă din exemplul de mai sus a fost primul om prin care am descoperit că sunt multe beneficii în poziţia de victimă. Asta se întâmpla prin anul 1996. De atunci şi până în prezent am aflat prin consiliere şi practică psihologică şi psihospirituală, foarte multe astfel de beneficii şi am conştientizat că cel mai mare ajutor pe care îl dai unui om pentru a se vindeca este să-l îndrumi şi să-l susţii să devină conştient de ce ascunde în spatele menţinerii şi întreţinerii bolii de la nivel energetic şi informaţional până la nivel fizic.

Poziţia de victimă, din păcate te menţine la un nivel de frecvenţă de nivelul sigiliului doi, adică foarte coborât, unde veţi experimenta controlul, manipularea, boala, sărăcia, într-un cuvânt lipsurile de toate tipurile.

În această poziţie de victimă tu creezi în fiecare clipă, (moment, zi) la nivel cuantic şi apoi în plan real, fizic, nefericirea, depresia, suferinţa şi apoi ajunge boala în corpul fizic.

Vinovăţia este o formă de ură de Sine. Atunci când te simţi vinovat te negi pe tine şi e ca şi cum te anulezi prin faptul că „nu eşti bun pentru…”, „nu ai fost în stare să…”, etc.

Pentru a ieşi din vinovăţie este foarte important lucrul susţinut cu tine, cu interiorul tău, cu împlinirea nevoilor tale interioare. Spor la lucru cu voi. Din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.

Cum întretinem o boala în corp

Marea turcoaz în ziua conferinței

Marea turcoaz în ziua conferinței

Boala este o creație a noastră adusă în corpul nostru prin ceea ce gândim, vorbim și facem. Am găsit câteva cauze prin care o întreținem la nivel subtil. Acesta este motivul pentru care facem tot felul de terapii, unele boli se ameliorează altele nu, dar boala nu dispare definitiv.

 

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Vă voi expune în șirul de articole viitoare care sunt aceste cauze și cum le putem elimina încă de la nivel cerebral. Prima cauză și cea mai gravă, spun eu, este:

Ignoranţa

Starea de ignoranță este un imens blocaj în calea evoluției, creșterii și dezvoltării noastre pe toate dimensiunile existențiale. Prin ignoranță ne blocăm pe noi și îi blocăm și pe cei din jurul nostru. Ei sunt afectați deoarece dacă ne iubesc vor dori să ne convingă cum stau lucrurile, vor dori să ne fie mai bine, să ne vindecăm, să…., dar, din ignoranță nu reușește nimeni să ne scoată, decât noi, prin dorința de a cunoaște, de a afla de ce suntem bolnavi, ce ne ține în boală, cu ce o întreținem, etc.

Când faci anumite acțiuni și activități și vezi că rezultatele nu sunt plăcute nici ție nici altora dar persiști în acel tip de manifestare înseamnă că, trăiești în ignoranță.

Atât timp cât stai în acea stare în care parcă porți „niște ochelari de cal” care văd doar un singur drum, viața ta rămâne neschimbată, iar la nivel cerebral stai în aceleași rețele neuronale care te-au dus la boală, adică viețuiești în aceleași fluxuri de conștiință al vinovăției, al tiranului și al neputinței. Puterea vine din cunoștințele (informațiile) aflate, descărcate, apoi puse în practică, adică din trăire și Iubire de Sine. În același timp, totul în jurul tău se transformă, se schimbă – pentru că evoluția înseamnă schimbare în permanență – iar tu rămâi blocat pe același flux de conștiință.

Astfel nemaifăcând parte din schimbarea firească apar bolile și suferințele pe toate planurile, deoarece parcă „rămâi de cârd”, nu te mai încarci cu energia transmisă de câmpurile cuantice datorată schimbării.

Puterea interioară, cea care te duce să te auto-vindeci, să trăiești mai bine, să viețuiești pe această planetă în armonie cu tine și cu tot ce este în jurul tău, vine din cunoștințele, adică informațiile aflate, descărcate, apoi puse în practică, prin trăirea și iubirea de Sine.

Experimentarea, trăirea a ceea ce descarci ca informații sunt elementele necesare evoluției firești a fiecăruia dintre noi.

Prin ignoranță fiecare dintre noi, ne menținem în poziția de victimă. Victima va atrage mereu asupra sa doar momentele, evenimentele și situațiile prin care va trăi această stare din interior spre exterior.

Ignoranța este cea care te face să crezi și să vezi cum fericirea depinde de exterior și tu ești doar un robot care nu are conștiință, voință, curaj, motivație. Prin ignoranță alimentezi credințe false cum ar fi: „Am un destin imuabil…”, „Așa a vrut Dumnezeu…”, „Eu nu pot să schimb nimic…” etc.

Ignoranța este cea care te ține departe de responsabilizarea asupra gândurilor, vorbelor și faptelor tale prin credința că: „Dacă tot nu pot schimba nimic nu contează ce gândesc, ce vorbesc și ce fac!” Total eronat.

Prin ceea ce gândim, vorbim și facem de fapt noi ne creăm realitatea în fiecare clipă, conștient sau nu.

Spune maestrul Ramtha, un adevăr  foarte simplu: „Cu cât ai mai multă cunoaștere cu atât abolești mai multă ignoranță”.

Ce interesant.

Remediile pe care le-am descoperit prin studiu, cercetare, trăire și care mi-au fost de un real folos pentru a ieși din sunt:

1.Cunoașterea și aplicarea ei.

Cunoașterea te ajută să te menții pe fluxurile de conștiință a echilibrului, sănătății radiante și tinereții veșnice. Prin ieșirea din ignoranță tu de fapt te dezvolți și evoluezi, te ridici pe fluxuri de conștiință ridicate ca frecvență, trăiești și conții aceleași stări, și astfel imprimi noua creație din interior spre exterior.

Cei mai mulți cercetători din domeniul neuroștiinței recomandă activitate cerebrală intensă, adică activitate mentală conștientă prin: citit, studiat, scris, pictat, contemplat, etc. pentru a menține creierul activ. Având mereu creierul activ avem suficientă energie, informații pentru a crea rețele neuronale noi, cu care să ieșim de pe fluxurile de conștiință de frecvență coborâtă care au dus la apariția bolii. Dacă nu mai stăm pe acele fluxuri distructive pentru noi, nu mai rămânem în registrul lipsei și nu mai întreținem boala. Prin aplicarea cunoașterii trăim sentimente noi, ne creăm atitudini diferite și percepem lumea și evenimentele din viață din altă perspectivă sau din alt unghi.

2. Voință, Autodisciplină și Răbdare în aplicarea cunoașterii.

Voința este cea care te ajută să faci saltul cuantic pentru a ieși din vechea stare de boală, lipsă și nefericire. Prin voință menții vie dorința de a te auto-vindeca pentru a experimenta o viață minunată.

Autodisciplina este cea care te ajută să schimbi la nivel cerebral rețelele neuronale vechi, creând altele noi, de frecvență ridicată conform cunoașterii acumulate. Autodisciplina este cea care te menține pe cale.

Răbdarea face parte din iubirea de sine. Prin răbdare înțelegi faptul că ce ai creat (boala, nefericirea, suferința), în timp îndelungat (10-50 de ani), necesită timp fizic, mai ales la nivel cerebral (un neuron crește într-un anumit timp fizic) pentru a schimba și ieși din acea frecvență, rețea veche, obișnuințe și comportamente dăunătoare care ți-au subminat puterea și te-au dus la o viață în suferință.

3. Credință, Bucurie și nonatașament în aplicarea cunoașterii.

Credința este ingredientul necesar care ne ajută să fim autodisciplinați și răbdători în procesul auto-vindecării și al schimbării noastre. Prin credință dăm spațiu schimbării și autovindecării să se facă vizibilă în noi și în viața noastră. Prin credință ne ridicăm energia în sigilii pe frecvență superioară. La baza fiecărei schimbări stă credința că este posibilă vindecarea, schimbarea, fericirea, evoluția.

Bucuria este starea necesară transformării. Prin bucurie rămâi în starea de copil inocent și curios. Din momentele de bucurie ne extragem energia necesară lucrului conștient și serios cu noi. Prin bucurie suntem mereu cu energia vieții în sigiliile superioare, ceea ce ne dă starea de vitalitate în tot ceea ce facem.

Nonatașamentul are la bază cum că: „Fiecare lucru se  face cu inimă ușoară” {maestrul Ramtha}. Atunci când faci ceva cu inimă ușoară, nu mai lași loc dezamăgirilor. Când ești nonatașat doar experimentezi, fără evaluare imediată și poți fi în „aici și acum în acea experiență”. Când experimentezi starea lui „aici și acum” ești cu totul într-o nouă zonă a creierului tău, unde într-adevăr creezi alte rețele neuronale. Când ești atașat, te menții în același registru al fricii, neîncrederii și nevoii de control.

Dați-vă voie să ieșiți din ignoranță, căutați sursa fericirii în interiorul vostru și viața vă va oferi cel mai frumos dans. Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire. (Va urma)

 

 

Conferinta cu tema: “Alege sa traiesti usor, frumos si bine”, in Constanta pe 12.07.2014 ora 11

Șapte (7) Legi pentru atingerea Împlinirii

20140708_115921

 20140708_1159211. Dacă vrei să primești ceva, este firesc să dăruiești ceva!

 Este o lege care te ajută să conștientizezi că Dumnezeu nu îți bagă în traistă.

Autor psiholog: Niculina Gheorghiță

Pentru a primi ceva e necesar să deschizi o linie de destin pe unde să vină ceva spre tine. Dăruind deschizi acea ușă spre a primi și a se împlini. Universul este abundență dar el nu intră peste tine cu forța ci așteaptă să-i deschizi ușa.

 2. Când faci o alegere de fapt îți schimbi viitorul.

 Este legea prin care dacă o conștientizezi cu adevărat realizezi că, alegând ceva tu de fapt deschizi o nouă linie de potențial prin care ți se schimbă întreg viitorul conform vibrației pe care ai declanșat-o la momentul alegerii. În spatele unei alegeri se află o intenție conștientă sau de multe ori inconștientă.

Astfel indiferent ce stă la baza unei alegeri, o dată emisă intenția schimbi viitorul, conform acelei emisii.

Importanța intenției este covârșitoare în crearea realității.

 3. “Lasă-te dus de val”- în sensul acceptării a ceea ce apare pe traseu.

 Este o lege prin care îți testezi credința și convingerea dacă vrei cu adevărat ce ai ales cu un pas mai înainte. Adică nu mai controla nimic, ai credința că totul se va întâmpla așa cum ai ales. Asta apare atunci când te iubești pe tine, ai încredere în alegerile tale, în univers, în puterea ta interioară.

Așa că relaxează-te și vei trăi bucuria împlinii.

 4. De fiecare dată când îți dorești sau visezi ceva, sădești o sămânță în  planul subtil al ființei tale și în mijlocul creierului tău.

 Este o lege care te ajută să fii conștient că atunci când ai emis sau ai formulat o dorință tu ai semănat în univers, în corpurile tale subtile și în creierul tău, o sămânță. Fiecare sămânță pentru a crește mare are nevoie de soare, apă, pământ bun, protecție. Ce înseamnă toate astea din partea celui care o însămânțează?

Acestea sunt date de atenția, concentrarea, grija zilnică, pe care o oferi acelui vis sau dorințe. În același timp este foarte important să fii detașat și cu credință.

 5. Bucură-te de călătoria spre împlinirea dorinței.

 Este o lege care te ajută să înțelegi că nu e nevoie să stai crispat, încordat, și cu grija dacă se va împlini sau nu. Ce ai tu de făcut după ce ai pus sămânța este doar să-i dai atenția necesară, adică să observi dacă are toate ingredientele necesare bunei dezvoltări. De aceea la fiecare frunzuliță a plantei care iese din pământ – adică la fiecare pas mic, pe drumul împliniri, materializării –te bucuri și parcă îți crește sufletul în tine, te feliciți că ai îngăduit să fii părtaș tu cu personalitatea ta la lucrarea Sinelui tău Divin (a lui Dumnezeu). Bucuria este starea firească a Sinelui divin. Așa că, atunci când ești în starea de bucurie e semn clar că ești în Sine.

 6. Suntem aici dintr-o anumită intenție.

 Este o lege prin care înțelegem și devenim responsabili în cunoașterea faptului că fiecare intenție a fost  emisă de fiecare Spirit spre experimentare. Conștientizând această lege afli că puterea se află în tine, tu ai decis să experimentezi această realitate pentru a te înțelepți și a depăși și stăpâni materia.

 7. Fii împlinirea!

 Este o lege prin care accepți ceea ce ai împlinit, conții ceea ce ai experimentat și manifești în realitatea ta această înțelepciune. Împlinirea duce la înălțarea pe un alt flux de conștiință superior și o experimentare din ce în ce mai profundă a ceea ce ești, adică experimentarea a ceea ce ești din interior spre exterior conștient și prezent.

 Dați-vă voie să fiți!

Scoica

37

    Scoica

37                                            de Lucian Blaga

           C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine

                              Și inima

              mi-o prind în mână: tremurând

          Îmi strâng comoara la ureche și ascult:

Îmi pare,

Că țin în mâini o scoică,

În care

Prelung și nențeles

Răsună zvonul unei Mări necunoscute….

O, voi ajunge, voi ajunge

Vreodat pe malul

acelei Mări, pe care azi

o simt,

Dar nu o văd?…

Cuvinte blocante (VI)

17

17Trebuie să…

În sfârșit am ajuns și la cel mai utilizat cuvânt în limbajul comun: „trebuie”. Este unul dintre cele mai blocante cuvinte a cine ești tu de fapt, a creatorului din tine, a Sinelui tău Divin.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Este un cuvânt cu care am crescut de mici copii. Prin gura fiecărui părinte am auzit și auziți „trebuie să….”. Întrebând un copil la o conferință, ce simte atunci când aude cuvântul „trebuie”? Răspunsul a fost: „Simt cum mă strâng și mă închid”. În același context am întrebat un alt copil ce simte când spune cuvântul „vreau”? Răspuns: „simt cum mă deschid ca o floare, tot universul este al meu și simt cum pot orice”. Magnific cum copii de 7-10 ani au putut da un răspuns pe cât de simplu pe atât de complex.

Vă recomand și vouă să vă întrebați și să vă răspundeți la întrebarea: ce simțiți la emiterea cuvintelor „trebuie” și „vreau”.

Este o programare din mediu intim care pătrunde direct în corpul mental și emoțional, care îți structurează „Eu sunt”-ul.

Este un program care te duce ca, la un moment dat să nu mai știi cine ești, ce vrei, unde te îndrepți, pentru că totul „trebuie din și pentru exterior”.

Este un program care te duce la nefericire, zbucium interior și în final la depresie. Asta deoarece tu nu mai știi cine ești și ce vrei de fapt.

Din punctul meu de vedere când faci ceva pentru că trebuie nu ești în prezent, nu te implici, nu îți dai voie să fii tu cel adevărat ci îți pui măști ca să faci față tuturor „trebuie”, te irosești, îți consumi energia, ajungi în depresie, emoții distructive pentru că te simți gol și neîmplinit. Noi creștem și ne umplem prin și cu creațiile proprii, creații transpuse din Sine în materie.

Atunci când faci că trebuie tu de fapt nu creezi ci execuți ca să fie bine, să fii drăguț(ă), să fii acceptat de mediu, să dai bine în ochii celorlalți, etc.

Cuvântul „trebuie” rostit, îți deschide fluxurile de conștiință ale trecutului, ale conștiinței sociale și asta duce la stagnare, scurgere de energie și în final la moarte.

Vă recomand ca de fiecare dată când vă vine cuvântul „trebuie” pentru ceva sau cineva, întrebați-vă:

 „Chiar vreau eu cu adevărat să…”.

 Atunci când folosiți cuvântul adevăr” în orice exprimare veți constata că din interior vi se luminează totul în minte, în simțire, în trăirea clipei respective.

Cuvântul „adevăr” are o frecvență foarte ridicată și te eliberează din chingile lui „trebuie să …”. Această eliberare te ajută să te poți manifesta divin.

Cuvântul „adevăr” aduce eliberare, libertate și manifestarea conștientă a Sinelui Divin.

Când conții și îți dai voie să manifești adevărul din Sine lumea exterioară nu îți va mai cere să „trebuiască să…”, deoarece tu din interior îți deschizi alte fluxuri de conștiință de frecvență înaltă, astfel ești cu un pas înaintea celor din conștiința socială care gândesc și cred că „trebuie să…”. Fiind în această poziție, intuiești ce e de făcut, declanșezi geniul din tine și atunci în loc de „trebuie să…”, apar cuvintele și se formează tiparele de gândire noi, care duc la credințe de felul următor: „e firesc să…”, „vreau să…”, „îmi place să…”, etc.

Dați-vă voie să știți și să vedeți adevărul, acesta vă va elibera, veți face mult mai multe lucruri decât „trebuie să…”, iar  toate celelalte vi se vor așeza vouă.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.