Acceptarea faptului că suntem divini


În primă fază am descoperit Sinele nostru divin, apoi în călătoria noastră am conştientizat ce potenţe divine avem, următoarea fază este să acceptăm că suntem divini şi putem face lucuri magnifice.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Se poate să pară ceva ieşit din comun sau neobişnuit dar în realitate este ceva normal ţinând cont că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Singurii care ne limitează suntem noi şi mintea noastră care nu este deschisă să vadă şi alte perspective.

Dumnezeu este în tot şi peste toate, de ce nu ar fi şi în noi?

Ştim că Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea lui, dar societatea şi mai ales unele culte religioase ne spun că suntem păcătoşi dacă încălcăm o regulă scrisă de ei. Asta nu face decât să ne îndepărteze de credinţa că avem în noi o scânteie de la Dumnezeu, care are nişte potenţe magnifice.

În momentul în care accepţi ceva, acel ceva intră în aria de accepţiune a minţii tale. Când ai acceptat abia atunci începi să crezi în acel ceva şi astfel se nasc miracolele şi bucuria de a trăi şi de a experimenta viaţa. Asta înseamnă că avem de lucrat cu mintea noastră, adică să o educăm şi în acest sens. Mintea are ca instrument principal creierul. Creierul nostru este un instrument fabulos, dar noi folosim între 5-10 %, restul aşteaptă să fie încărcat cu informaţii care vor dezvolta reţelele neuronale necesare pentru a trăi ca o fiinţă divină şi eternă, cum de fapt suntem. Creierul nostru este organul care adună informaţii adică cunoaştere. Este ca un calculator imens; este pregătit şi aşteaptă să fie introduse date în el pe care să le stocheze, iar când Sinele Divin din noi are nevoie de ele să le poată accesa cu uşurinţă. Creierul nostru trebuie doar dezvoltat prin cunoaştere. Cu cât este mai multă cunoaştere despre tot implementată în el cu atât avem mai multe reţele neuronale pentru a construi din acea cunoaştere modele noi de gândire. Acele noi modele de gândire sunt cele care vor crea linia temporală viitoare. Ne gândim la cunoaştere în sensul de instrumente şi de acumularea de provizii pentru Sinele nostru Divin.

Mintea este totalul însumat al acţiunii de a face cunoscut necunoscutul. Mintea nu este creierul nostru. Fiecare act de a crea ceva din nimic produce o minte. Mintea este compusă din gând. Ce este gândul, ce înseamnă a gândi? Deseori spunem altcuiva „m-am gândit la tine?”, dar ştim noi cu adevărat cum funcţionează mecanismul acesta de a te gândi?

Gândul este un moment îngheţat, o amintire a conştiinţei. Dacă vedem conştiinţa şi energia ca pe un flux, atunci creierul are capacitatea să fotografieze secţiuni din acest flux şi să le îngheţe. Momentul acela de cartografiere se numeşte gând. Astfel gândurile compun mintea.

Prin cele expuse mai sus înţelegem cum funcţionăm, de fapt. Dacă mintea este realitatea noastră, adică acţiunile pe care le facem, atunci pentru a schimba realitatea noastră, este necesar să schimbăm mintea. Când spunem diverse afirmaţii cu concentrare şi prezenţă, ele dezvoltă neuroni cu care se vor crea reţele neuronale noi, şi astfel dezvoltăm o minte nouă. De obicei repetăm o afirmaţie până ajungem să o acceptăm şi să credem în ea. Prin acest mecanism ne schimbăm realitatea.

Nimeni nu poate face nimic în locul nostru, nici măcar Dumnezeu – Tatăl Ceresc, deoarece ne-a dat liberul arbitru să putem alege ce experimentăm. Asta este legea lui „Mergeţi în univers şi experimentaţi pentru a face cunoscut necunoscutul din voi, dar nu uitaţi oricând vă puteţi răzgândi.” Aceasta înseamnă liber arbitru cu adevărat şi nu constrângerile de tot felul.

Dumnezeu este iubire, el ne priveşte cu o răbdare infinită şi are încredere că îl vom cunoaşte dacă ne cunoaştem pe noi şi că ne vom desăvârşi prin experienţă pentru a ajunge fiinţe divine libere şi îndumnezeite.

Practic în momentul în care accepţi faptul că eşti o fiinţă divină mai este doar un pas pentru a manifesta caracteristicile divinităţii. Pentru că prin acceptare dezvolţi credinţa şi de aici mintea ta creează nişte holograme prin care atragi din univers energie pe frecvenţa respectivă şi astfel apare materializarea, crearea propriei realităţi.

Afirmaţiile potrivite pentru acceptare sunt cele de genul:

„Eu sunt una cu tot ce este viaţă”

„Eu sunt iubirea”

„Eu îmi experimentez Sinele conştient”

„Eu ştiu ce vreau”

“Eu sunt împlinit”

Aceste afirmaţii rostite lent ca şi cum s-ar odihni în fiecare celulă a corpului fizic, ne transformă şi pe noi conform mesajului din ele. Ţinând cont că suntem formaţi 70-80% din apă, adică cristale lichide, cristalele sunt viaţă şi astfel aceste cuvinte vor deveni vii şi ne vor ridica frecvenţa corespunzător mesajului din ele.

Acceptaţi faptul că sunteţi minunaţi, că sunteţi magnifici, că sunteţi frumoşi, că ştiţi tot ce aveţi nevoie să ştiţi, că putem face orice, şi că vă este permis să vreţi toate astea şi toată viaţa va fi o mare bucurie şi împlinire. Cum spunea pr. Hrisostom, de la Schitul Bucium din Iaşi „noi trebuie să fim ca nişte copii care mereu se joacă”; chiar dacă munceşti încearcă să faci munca cu inima uşoară ca un copil căreia îi place să se joace muncind, chiar dacă creezi să realizezi creaţia ca un copil care se bucură de orice, el nu ştie că ceva e bun, sau rău, că e frumos sau urât, el se joacă de plăcerea jocului.

Vă doresc să deveniţi copiii lui Dumnezeu; ce aveţi de făcut este să „acceptaţi că sunteţi copiii lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor aşeza vouă”.

Aşa să fie!

One comment

  1. Alexuta Apetrea says:

    “…Creierul nostru trebuie doar dezvoltat prin cunoaştere. Cu cât este mai multă cunoaştere despre tot implementată în el cu atât avem mai multe reţele neuronale pentru a construi din acea cunoaştere modele noi de gândire…”

    – consider ca din aceasta fraza rezulta chiar explicatia misiunii proprii, cu alte cuvinte, de a acumula cat mai multa cunoastere pentru evolutie, dar si fructificarea aceastei cunoasteri prin crearea si experimentarea de noi realitati

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *