Adolescentul și securizarea lui

11137178_10153430424739169_3698170515788242712_nSecurizează adolescenţa. Oare cum o fi asta? Îi dăm mâncare, haine, o casă unde să locuiască; oare nu e suficient?

Perioada adolescenţei este un drum minunat, cu foarte multe provocări necesare pentru dezvoltarea omului în creator şi cocreator desăvârşit.

Autor  articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Nevoile principale ale adolescentului sunt:

  • să fie văzut de părinţi,
  • să se simtă simţit de părinţi;
  • să se simtă în siguranţă.

Prin aceste nevoi împlinite el îşi va putea demonstra puterea sa interioară.

Ce înseamnă pentru adolescent să se simtă văzut?

Să fie important în ochii părintelui, să fie apreciat pentru eforturile sale (chiar dacă aparent nu sunt de mare importanţă), să fie valorizat atunci când este necesar. Prin alinare şi siguranţă el se simte securizat.

Pentru ca să poată face diverse salturi cuantice are nevoie să simtă acea securizare subtilă, din umbră, prin prezenţa conştientă a părintelui.

Prezenţa conştientă îi indică adolescentului că părintele are încrederea că şi el poate să facă ce vrea, că apreciază ceea ce face, că-i acceptă transformările din perioada adolescenţei – adică trecerea de la copil la adult – că susţine conştient integrarea acestor transformări şi transmite faptul că tânărul este o creaţie umană în dezvoltare, unică, minunată şi puternică.

Din toate cercetările, studiile şi trăirile mele am ajuns la o ecuaţie a securizării care este compusă din:

Prezenţă + acceptarea transformărilor + încrederea că şi el poate + aprecierea eforturilor sale + transmiterea mesajului că poate crea în libertate = adult echilibrat şi responsabil.

În continuare voi detalia fiecare termen al ecuației de mai sus.

1. Prezenţa sau conectarea cerebrală a părintelui cu adolescentul

Copilul vine la trup print-o familie pe care a  ales-o să îl sprijine în dezvoltarea şi evoluţia sa. Astfel, când se naşte copilul, principala lui activitate şi dorinţă este să se conecteze cerebral cu părinţii şi să rămână conectat până devine un adult matur, responsabil şi echilibrat.

Dacă părintele este conştient de asta va fi foarte atent şi responsabil cu acest subiect foarte sensibil. În acest caz conectarea îi va conferi siguranţa, sprijinul şi securitatea necesară dezvoltării fiinţei nou venite la trup.

Cred că aţi observat şi voi, aşa cum am observat şi eu crescând 3 copii, că pe toată perioada copilăriei când copilul întreprinde o acţiune, primul lucru  care-l face este să se uite la părinte sau la ambii părinţi să vadă dacă are aprobarea lor şi cere un acord subtil că este conectat şi în siguranţă.

Pentru copil părintele e un zeu, un ceva la care se raportează mereu pentru a se dezvolta, pentru a-şi da voie să experimenteze, pentru a înţelege dacă un lucru se face într-un anumit fel sau altfel.

Dacă părintele este prezent şi conectat cerebral la copil îi va înţelege nevoile subtile şi atunci îl va aproba, susţine şi îndruma, sau îl va dezaproba    într-un mod benefic pentru creşterea şi dezvoltarea lui.

Dacă părintele este absent mintal în relaţia cu copilul şi doar prezent fizic, el nu va sesiza nevoia de confirmare sau infirmare a unei acţiuni a copilului, şi copilul va prelua mesaje contradictorii despre ce să facă.

În acest caz copilul începe să fie confuuz, una simte şi alt feedback primeşte de la părinte, ceea ce-l va duce în timp la lipsă de încredere în sine, la o lipsă de corelaţie a ce face şi ce simte din interior şi se va forma ca om fără „coloană vertebrală”.

În perioada adolescentină tânărul om în formare are o nevoie şi mai puternică de această conectare deoarece în interiorul său apar diverse transformări emoţionale, hormonale, de atitudine.

Dacă adolescentul este conectat cu părintele, atunci părintele îi simte starea, îi sesizează nevoia imediată şi nu-l debusolează cu interpretările de adult, cu percepţiile eronate legate de ceva sau altceva din ce experimentează adolescentul.

Este o etapă extrem de importantă pentru adolescent în care are nevoie să se simţă securizat, înţeles, acceptat, iar prezenţa conştientă a părintelui în viaţa sa îi dă aripi să poată zbura pentru a se dezvolta şi a experimenta o viaţă fabuloasă.

Prezenţa conştientă nu implică ca părintele să-şi dezvolte o „binoclare” în toate ungherele vieţii adolescentului, ci o experimentare a stării de a avea „antenele deschise”, astfel încât atunci când adolescentul se simte confuz, dezorientat, respins de colegi sau devalorizat de alţi adulţi din cercurile sale, adolescentul să ştie că poate veni la părinte, adică uşa este tot timpul deschisă pentru „acasă”.

Prin prezenţa conştientă a părintelui el se simte „simţit”, observat, important, etc.

Vă sugerez câteva afirmaţii utile pentru a intra în starea de prezenţă şi conectare la nivel cerebral şi emoţional cu copilul şi/ sau adolescentul din familia voastră sau din comunitatea voastră:

  • Eu sunt dintotdeauna comunicare de la Sine la Sine cu …(numele adolescentului în cauză).”
  • „Eu ştiu dintotdeauna cum să acţionez în relaţia cu adolescentul….(numele).”
  • „Eu sunt dintotdeauna prezenţă conştientă cu …(numele adolescentului în cauză).”
  • „Eu manifest dintotdeauna securizare în relaţia cu adolescentul….(numele).”

Lucrând aceste afirmaţii conştient timp de minim 21 de zile, spuse de 21 de ori pe zi, veţi descoperi în minim 7 zile cum se schimbă relaţia cu adolescentul. În primul rând va dispărea acea tensiune psihică care cândva era manifestă în conduitul tânărului, deoarece lipsea conectarea cerebrală a adolescentului cu părintele. Acesta căuta acea conectare, dar datorită lipsei de prezenţă a părintelui, tânărul nu putea realiza legătura cu creierul părintelui şi acest fapt îi dădea o frustarea inexplicabilă şi o stare de iritabilitate crescută.

Veţi constata singuri cum în relaţia cu adolescentul se va aşterne o stare de pace şi linişte, o armonie în mişcări, decizii şi dorinţe, o bucurie în exprimare prin simpla fiinţare.

Dragi părinţi reţineţi că aşa cum creaţi relaţiile cu ei aşa le vor crea şi ei cu cei din jurul lor în perioada adultă. Asta înseamnă că dacă sunteţi prezenţi şi conştienţi de asta în realitatea lor şi a vostră, ei vor atrage pe frecvenţă specifică oameni conştienţi de ei, care aduc iubirea, pacea, armonia, împlinirea.

Doar prin simpla prezenţă conştientă în viaţa psihică, mentală şi emoţională a tânărului adolescent din realitatea voastră puteţi ajuta la formarea unui om integru, fericit, echilibrat.

(Va urma)

2 comments

  1. Adelina Potochina says:

    Vreau sa cumpar cartile urmatoare:Regasirea puterii interioare,Credintele noastre creeaza realitatea noastra,Bucuria de a trai fara masca,Cunoasterea si fluxurile de constiinta cuantica,Autovindecarea incepe din creier prin forta mintii.Initial vroiam editia princeps insa am inteles ca nu aveti momentan. Va rog sa-mi comunicati numarul de cont bancar si respectiv banca.Multumesc .

  2. Bună ziua. Pentru a comanda intrați pe acest site la secțiunea shop și acolo faceți comanda și găsiți detaliile pentru plată. Mult succes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *