Conștientizarea divinății din noi

Poze Bucegi 032“Credincioşi sau necredincioşi, noi avem existenţa noastră în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în noi. Diferenţa este că unii sunt conştienţi, iar alţii nu. Necredinciosul nu încetează să acumuleze în el bariere până în punctul în care nu mai simte nimic, şi cum ceea ce nu simţim, nu există, el ajunge să spună: „Dumnezeu nu există.” Ceea ce este absolut adevărat: în aceste condiţii El nu există. În timp ce, pentru acela care crede în El, Dumnezeu există. Numai că, de cele mai multe ori, această credinţă nu este încă complet conştientă.

Pentru ca ea să devină, el trebuie să ajungă să simtă că Dumnezeu trăieşte în sinea sa şi că el trăieşte în Dumnezeu, până când formează cu El o unitate absolut nedisociabilă. În acel moment, nimic nu îl mai poate face să se îndoiască, căci el trăieşte viaţa divină fară încetare, el se află în ea, este străbătut de ea.

Depinde de om ca fiinţele şi lucrurile să existe sau nu pentru el. Cineva este pe cale să adoarmă: chiar dacă toate comorile lumii sunt îngrămădite în jurul lui, din moment ce doarme, el nu este conştient de acest lucru, şi este ca şi cum nu ar avea nimic. Putem spune că majoritatea oamenilor zac astfel în somnul inconştienţei. Iniţiaţii, care sunt fiinţe cu adevărat conştiente, văd splendorile care îi înconjoară şi sunt fermecaţi; ceilalţi au aceleaşi bogăţii în jurul lor şi în ei înşişi, dar nu îşi dau seama. Totul depinde deci de starea de conştiinţă. Când suntem treji, anumite lucruri devin o realitate; apoi, ele se şterg când adormim. La fel se întâmplă şi în privinţa lui Dumnezeu: acela care este adormit nu îl simte şi concluzionează că El nu există. Această imagine a somnului este foarte instructivă.

Cercetătorii care au studiat problema somnului, au descoperit că însumează mai multe paliere. în acelaşi fel, în planul psihic şi în planul spiritual, există mai multe nivele de somn sau de veghe, adică mai multe nivele de conştiinţă. Sarcina noastră constă în a ne trezi. în tradiţia creştină, se spune că noi trebuie să ne naştem din nou. De ce să ne naştem din nou? Este termenul folosit de Iisus în discuţia avută cu Nicodim: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.” Dar în realitate, noua naştere, ca şi trezirea, este un proces continuu: fiecare progres pe calea luminii şi al adevărului este o nouă naştere, o nouă trezire. A fi treaz. Aceasta este semnificaţia numelui lui „Budha”: Cel care s-a trezit.

Oricare ar fi eforturile teologilor sau ale filosofilor pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu, chiar dacă aceste argumente sunt interesante, în realitate, demonstraţia este imposibilă. Putem spune cu precizie necredinciosului că cea mai bună dovadă a existenţei lui Dumnezeu este existenţa sa şi cea a lumii care îl înconjoară, dar şi în acest caz, vor exista tot felul de oameni foarte savanţi care vă vor răspunde că omul, ca şi universul, este rodul întâmplării. Există deci un zeu, un creator care se numeşte întâmplarea! Ei bine, să fie ei mândri de această descoperire! Adevărul este că ei dorm! Şi fiindcă dorm, nu pot aprecia bogăţiile şi splendorile care îi înconjoară; dar există un lucru mult mai rău, ei nu văd ceea ce posedă: harurile, talentul, capacităţile, puterile care reprezintă manifestarea Divinităţii în ei. Somnul este o formă de orbire: ochii, ochii spirituali sunt închişi.

   Nevoile superioare care se manifestă în om sunt expresia Divinităţii: oamenii atestă existenţa lui Dumnezeu prin aspiraţiile lor înalte, cât şi prin activităţile lor binefăcătoare pentru ceilalţi. Pe măsură ce conştiinţa lor se lărgeşte, percepţii de un alt ordin vin să îi viziteze, ca şi cum ar fi fost o altă viaţă, aceea a acestei Fiinţe Sublime care pătrunde în ei înşişi, iar ei sunt din ce în ce mai mult locuiţi de prezenţa sa. Intensificând această prezenţă, ei se confundă încet- încet cu ea până când devin într-o bună zi asemănători Divinităţii.

Cea mai bună dovadă a existenţei lui Dumnezeu o găsim în noi. Fiindcă în noi Creatorul şi-a presărat semințele; iar predestinarea unei semințe este aceea de a încolți, de a crește până va deveni un arbore. Amintiți-vă pilda grăuntelui de muștar. Trebuie să știți că toți sunteți niște semințe, adică divinități în creștere, și că prin lucrarea voastră, prin manifestările superioare ale existenței voastre, veți deveni cu adevărat niște divinități. Altminteri veți rămâne niște semințe sau în cel mai bun caz niște rădăcini, dar nicidecum ramuri, frunze, flori și cu atât mai puțin fructe.”

{Maestrul O.M.Aivanhov}

 

5 comments

  1. dinu amalia says:

    multumesc
    !

  2. Alina Popescu says:

    Profund si adevarat ! Multumesc Niculina ! Acest AUTOR este unul din preferatii mei ! INAMPLAREA NU-I INTAMPLATOARE !

  3. Jessy says:

    God bless you!

  4. Mariea Diaconu says:

    Te apreciez din ce in ce mai mult.Lucruri de o ampla complexitate spuse extrem de simplu, pe intelesul tuturor. De fapt am invatat deja ca oamenii cu cat sunt mai inteligenti se exprima tot mai simplu.

  5. Mioara says:

    CITIND ACEST MATERIAL FF INTERESANT SI PENTRU CARE-TI MULTUMES,MI-A RAMAS ATENTIA PE “Fiindcă în noi Creatorul şi-a presărat semințele; iar predestinarea unei semințe este aceea de a încolți, de a crește până va deveni un arbore” CRESTIN POATE CAPATA INTELESUL DE : CRESTI in N IPOSTAZE ALE LUI DUMNEZEU !!! MINUNAT !! MULTUMESC !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *