Cum ne putem schimba atitudinile

Pentru a reuşi să-ţi schimbi atitudinile primul pas este să-ţi tratezi gândurile mai cu atenţie, făcând mai ales eforturi conştiente de aţi observa procesele automate de gândire, în special pe cele distructive sau nocive. Veţi fi surprinşi să descoperiţi că majoritatea afirmaţiilor interioare nocive persistente de fapt nu sunt adevărate. Cu alte cuvinte simpla existenţă a unei păreri nu înseamnă în mod automat că şi suntem obligaţi să credem în adevărul ei.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

De fapt majoritatea gândurilor sunt idei create de noi şi în care ajungem să credem. A crede devine pur şi simplu o obişnuinţă.

Dacă repetăm gândurile conştiente suficient de des ele devin un mod inconştient de gândire. Gândurile inconştiente devin modalităţi inconştiente de existenţă, care ne afectează în mod direct viaţa, la fel ca şi cele conştiente. Ca toate gândurile şi cele inconştiente, declanşează reacţii biochimice care au ca rezultat comportamente, iar gândurile noastre repetitive, inconştiente produc tipare automate de comportamnet, dobândite aproape involuntar, nişte obişnuinţe care se fixează şi se consolidează sub formă de conexiuni neurologice.

Pentru a întrerupe ciclul unui proces de gândire devenit inconştient, este nevoie de o acţiune conştientă, disciplină  şi de efort.

Mai întâi trebuie să evadăm din propria rutină, ca să ne putem privi viaţa din afară. Prin contemplare şi autoreflecţie, putem deveni conştienţi de scenariile noastre inconştiente.

După aceea, astfel de gânduri trebuie observate fără să reacţionăm la ele, astfel încât acestea să nu mai declanşeze reacţiile chimice automate care duc la apariţia comportamentului habitual. În sinea noastră, posedăm cu toţii un nivel de conştienţă de sine care ne poate observa gândurile.Adică cu toţii avem acea conştiinţă divină sau Sinele Divin care este dincolo de gândurile şi comportamentele dezvoltate în personalitatea noastră.

Aşa cum am mai spus creierul nostru funcţionează ca un calculator cu multe programe, iar gândurile inconştiente sunt acele programe care funcţionează tot timpul, în fiecare zi, undeva în fundalul propriei vieţi.

Trebuie să învăţăm să ne separăm de aceste programe şi, atunci când reuşim, le putem domina în mod voit. În sfârşit putem exercita controlul asupra gândurilor noastre, prin aceasta eliminând din punct de vedere neurologic gânduri care au fost fixate şi consolidate în creier. Gândurile nu numai că au o importanţă concretă pentru modul în care trăim, dar devin concrete în chiar trupul nostru. Gândurile au substanţă şi devin substanţă.

Antrenamentul cu afirmaţii de genul: „Sunt dintotdeauna… (bogăţie, sănătate perfectă, plin(ă) de pace,etc.), sau „Trăiesc dintotdeauna în armonie, bucurie, abundenţă, etc….”, sau „Eu sunt creatorul realităţii mele, etc..”, repetate cât mai des în scurt timp adică între 21 şi 29 de zile vă vor da nişte schimbări fantastice în viaţă şi în modul de a gândi şi acţiona.

Pentru a ne putea bucura de tot şi de toate adică de sănătate, bogăţie, pace, linişte, iubire, etc. este esenţial să ne modificăm modul de a gândi, pentru că gândurile noastre crează realitatea noastră. Spor la lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *