Cunoașterea – sentimentul care înalță

Cunoasterea

Cunoașterea sentiment

 

Așa este, cum spuneți, în prima fază. Ea este mai întâi o informație care apoi prin atenție și concentrare va pătrunde prin neurotransmițători în celulele corpului fizic și duce la formarea unei stări, a unui sentiment.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

          Cum apare asta? După ce am preluat un gând, am rezonat cu el, l-am păstrat în creier și l-am amplificat până la un punct critic – prin concentrare și atenție – se implementează în corp și apoi ne înalță să facem un salt cuantic pe un alt flux de conștiință de frecvență superioară.

Ce înseamnă punctul critic care te ajută să faci saltul cuantic? Acel punct critic apare ca urmare a atenției și energiei pe care i-o dăm acelui gând sau informație.

Sigur vi s-a întâmplat să primiți o informație, iar în prima fază să fi spus, nu așa ceva nu se poate să fie așa. A mai trecut un timp în care v-ați mai adus aminte din când în când de acea informație dar nu ați insistat prea mult cu atenția asupra ei. La un moment dat vă apare un om, o situație, o frază dintr-o carte, o emisiune TV în care vi se lămurește ceea ce nu ați crezut inițial. Și atunci cum ați adus în viața d-voastră noile lămuriri? prin faptul că din când în când ați adus în glanda voastră pineală, prin atenție și aducere aminte , acea informație. Deci prin revenirea atenției către acea informație, ați încărcat energetic holograma care era formată în câmpurile voastre, încă de la prima aplecare asupra acelui gând. Când energia transmisă a atins un punct critic maxim informația a fost transmisă în corpul vostru. Astfel o conțineți și apoi prin frecvență specifică ați adus și explicațiile cognitive în realitatea d-voastră apropiată.

Atunci când lucrezi pentru o minte nelimitată totul este posibil. Când crezi că totul este posibil se întâmplă lucrurile și evenimentele conform credinței tale. Asta înseamnă acceptare. Acceptarea apare când acel gând a pătruns în interiorul vostru. Sigur vi s-a întâmplat să spuneți: „Eu niciodată nu pot să fac asta sau aia”. Dacă ai spus niciodată sigur vei face. Subconștientul nu cunoaște niciodată sau negația, așa că în creier a intrat informația că voi face asta sau aia. Iar după un timp faci acel ceva cu o mare ușurință, deoarece informația a intrat în tine și atragi situații și momente prin care vei manifesta ce ai spus că nu poți. Totul este posibil atunci când dai atenție gândului primordial.

 Un gând este mai întâi simțit și abia apoi cunoscut. A cunoaște un gând înseamnă să-l accepți în creier, iar apoi să îți dai voie să-l simți și să-l trăiești în întregul corp. Atunci când l-ai simțit nimeni nu-ți mai poate spune că nu este așa. Cunoașterea este definirea unui lucru prin sentiment, stare, ea nu implică demonstrarea acelei informații ci trăirea ei. Odată ce ai sentimentul în interior, vei spune: Știu. Am acest sentiment. Simt că așa este”sigur ați rostit această frază de multe ori și așa era. Această frază este cea care ne indică că am acceptat și am integrat acea informație în interiorul nostru, și că acea informație  a devenit adevăr pentru mine.

Sunt mulți oameni care preiau diverse informații din cunoașteri străvechi minunate. În primă fază spun că știu la nivel cognitiv dar ei nu intră în profunzime, adică nu dau atenție în fiecare activitate acelei informații pe care spun că o știu și ea în timp se pierde, deoarece nu a primit destulă energie prin focus pentru  a putea fi implementată ca trăire, sentiment iar mai apoi să devină adevăr. Dacă nu trăiești o informație, ea nu devine adevăr pentru tine și este ca și cum „ți-a intrat pe o ureche și ți-a ieșit pe cealaltă” – cunoașteți expresia și sigur ați experimentat-o.

Dacă vreți să știți ceva, orice, tot ce trebuie să faceți este să ține-ți în atenție acea dorință de a cunoaște aia sau aia și în scurt timp apare din exterior ceva ce vă va confirma, cognitiv acea informație. Iar când veți simți în interior acel gând, veți avea întotdeauna dreptate în realitatea voastră, iar lucrurile se vor întâmpla așa cum le simțiți.

Deci când primești o informație în prima fază este doar o informație sub formă de cunoștință, adică ai luat cunoștință despre. Ea nu are încă substanță adică  trăire sau sentiment,și este doar la nivel cognitiv. Când este doar la nivel cognitiv nu ești sigur dacă este așa sau altfel și atunci poți fi influențat de părerea altora despre…. După un timp în care te mai gândești din când în când la acel ceva începi să simți și să crezi că se poate să fie așa. După un alt timp ești convins că așa este deoarece ai acea trăire în interiorul tău.

Mama mea avea o vorbă “când vrei să faci ceva nu spune altora până nu ai făcut”. M-am întrebat de multe ori de ce spunea ea asta? Știa ea ceva ce eu nu știam. Da ea avea o cunoaștere ancestrală preluată din moși strămoși fără prea multe explicații cognitive și cercetări minuțioase. Abia acum îmi pot explica vorbele ei în lumina celor studiate, trăite și conștientizate de mine.

Când vrei să faci ceva, în prima fază acea dorință este o informație fără suport energetic și poți fi perturbat de adevărurile altora de la ce ai tu de făcut. De ce poți fi perturbat sau influențat? Deoarece acea informație încă nu are suficientă energie încât să poată intra în ființa ta, în interiorul tău. Datorită îndoielii, o fi așa sau așa, e bine ce fac sau nu, atragi în realitatea ta oameni care confirmă nehotărârea ta și apoi te oprești, sau te răzgândești. De aceea când vrei să faci ceva, sau ți-a venit o dorință sigur o poți împlini doar tu nu altul în locul tău, așa că atunci când spui altcuiva te expui la diverse influențe, care nu sunt neapărat din rea voință ci din lipsă de cunoaștere. Oamenii care se bucură de ce vrei tu să faci sunt doar oamenii care au frecvență specifică cu tine și văd cunoașterea pe aceeași rezonanță.

De ce spunea mama să spun după ce am făcut? Deoarece după ce am făcut acel ceva, am trăit, am simțit în ființa mea, și acea acțiune a devenit un adevăr care nu mai poate fi interpretat din exterior. Eu transmit acel adevăr prin toți porii corpului meu și se crează în mine o atitudine care transmite adevărul.

În lumina celor expuse până aici cunoașterea devine cheia spre înălțarea în fluxuri de conștiință superioare. De aceea prin cunoașterea simțită, care face parte din tine evoluezi și te împlinești. Împlinirea apare când ai acceptat ceva în interiorul tău și ai făcut un salt cuantic pe un flux de conștiință de frecvență și vibrație superioară. Spor la lucru cu voi și dați-vă voie să fiți, ce vreți să experimentați. Cu drag din iubire pentru iubire

7 comments

  1. Nicoleta Gugoasa says:

    <3 multumesc ca ati aparut..

  2. Ioana says:

    Multumesc!
    Tot ceea ce scrii este un dar pentru mine! Inca odata, MULTUMESC!

  3. Alina Popescu says:

    Am trăit si eu câteva din experientele de care povestesti si mă bucuram f.mult in momentele cand se făceau DECLICurile. Multumesc MULT Niculina! Din nou a mai zburat un ” val” de pe ochi!

  4. LILIANA PETRESCU says:

    Sunt foarte utile invataturile pe care le primim de la tine si iti multumim. Totusi din toate cele invatate de la tine pana acum, a rezultat ca trebuie sa privim pozitiv orice situatie , caci gandurile si vorbele negative, influenteaza negativ. De aceea nu inteleg cand ai apus: “Subconștientul nu cunoaște niciodată sau negația, așa că în creier a intrat informația că voi face asta sau aia. ”
    Mi se pare putin in contradictoriu.
    Imi poti explica???

  5. mariana says:

    multumesc ca te am cunoscut,tot ce ai spus imi este folositor.

  6. Buna ziua, doamna
    Se pare ca este o neclaritate. Eu nu vorbesc de gandire pozitiva sau negativa. Asa ati interpretat dumneavoastra.
    Sunt doua aspecte diferite. Subconstientul nu cunoaste negatie pentru ca noi, ca spirit, nu traim in dualitate(bine-rau, frumos-urat etc.).
    Eu nu vorbesc de gandire pozitiva ci de folosirea de ganduri cu frecventa ca virbratie inalta. Gandurile cu frecventa inalta care sunt pe frecventa spiritului nostru, care este divin, sunt cele care, atunci cand le rostesti, iti dau un sentiment de bucurie mai mica sau mai mare. Iar cele de frecventa joasa care apartin doar dimeniunii fizice, materiale, grosiere, sunt cele care iti dau un fior rece, sau un sentiment de teama, frica, nesiguranta.
    Cred ca am lamurit aspectul. Spor la lucru cu d-voastra si fiti prezenta in tot ceea ce ganditi, spuneti si faceti. Cu drag

  7. Myosotis Aquarius says:

    Spuneti-mi cum este posibil ca cineva sa dezvolte sentimente fata de cineva , doar prin mesaje scrise , cu un continut banal, fara sa se fi vazut niciodata ? Cum se numeste acest ceva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *