Cuvinte magice (V)

Eu sunt„Eu sunt” – deschizătorul  fluxului de conştiinţă în care îţi dai voie să manifești dorința și să trăiești divin ce vrei tu.

În finalul ecuației întâlnim verbul „a fi”.

Magicul Eu sunt” este cel care ne indică că am ajuns să conținem cu toată ființa ceea ce vrem. Ce înseamnă să conținem cu toată ființa? Adică să vrem, să credem cu mintea că se poate, să simțim că este deja împlinit, să activăm potențialul cunoașterii și să manifestăm atitudinea care indică împlinirea.

Când ai ajuns în starea lui „Eu sunt”, nu mai apar îndoielile și apare acea pace interioară legată de dorința care vrei să se împlinească. Această stare în care nu te mai îndoiești, va fi un semn că ai ajuns să conții dorința ta (adică ce vrei tu), în toată ființa și în câmpurile tale prin hologramele pe care le-ai activat.

Când ai ajuns în starea lui „a fi”, gândurile nu-ți mai hoinăresc în trecut și în viitor, nu te mai critici, nu te mai judeci, nu mai trăiești cu frici , remușcări, impuneri și obligații.

După ce te-ai eliberat de îndoială, judecată, frici și te-ai detașat de „vocile din cap” apare starea lui „Eu sunt”. Apare starea de liniște și pace interioară care îți aduce răbdarea necesară împlinirii. În această stare, știi că acea dorință este deja împlinită în cer, adică în planul energetic și informațional. Conștientizezi că mai trebuie un anumit timp liniar pentru a se manifesta și apărea în planul concret, fizic.

Apare acea stare de  liniște, detașare, răbdare și pace interioară. Aceste stări sunt indicatori care vă transmit mesajul că ați acceptat să fiți și să manifestați ceea ce vă doriți.

Dacă vă observați și sunteți atenți la stările voastre interioare, veți stăpâni „balaurul”, sau personalitatea care spune că nu se poate, că nu meriți, că viața e grea, etc.

O dată ajuns aici vei deschide fluxul de conștiință al manifestării a ceea ce ești și conții ca holograme luminate în câmpurile tale.

Când ai activat în tine și ai intrat pe acest flux al manifestării deliberate a experienţei înseamnă că ai ajuns la înţelepciunea fiinţării, adică eşti și devii ceea ce vrei. De aceea spunea Mântuitorul Iisus: „Eu sunt cel ce sunt. Când manifești ceea ce eşti ca potențial divin, abia atunci devii OM, adică ai scos la suprafaţă Scânteia Divină din tine şi astfel devii propriul creator conștient al realităţii tale și orice dorință este realizată. Dați-vă voie să fiți și toate se vor aranja de la Sine. Cu drag

 

 

 

5 comments

  1. M.Liliana says:

    Va multumesc din suflet !

  2. Aurelia says:

    Este ceva timp de cand îmi repet zilnic si de nenumarate ori pe zi eu sunt dintotdeauna mai multe lucruri da pâna sa citesc articolul “eu sunt” îmi spunea ceva doar eu sunt nu si restul afirmatiei bine ca afirmatia o contin.
    Simteam si simt exact ce scrie în articol, acum sunt stiu si sunt sigura ca eu sunt în statea lui eu sunt.
    Eu m-am schimbat si stiu ca pot(ca vreau, ca merit, stiu ca se poate si altfel si că sunt o scanteie divina).

  3. petrov says:

    Va multumesc, va multumesc, va multumesc! Ma simt minunat numai cat citesc toate aceste articole scrise de domnia voastra Niculina Ghiorghita. De cele mai multe ori imi dau rezultate favorabile, constientizez cand am gresit. Sunteti “ghidul” meu in viata si va sunt recunoscatoare, va doresc impliniri fabuloase in culori de curcubeu. Universul este al tuturor, dar am primit ajutor de la dvstr. sa_l imploram sa ne ajute, sa stim ce sa cerem, cum sa cerem si sa fim recunoscatori. asa sa fie! Cu stima si respect!

  4. viorica says:

    Niculina, am citit multe pe tema NLP , dar eu pic exact pe ceea ce spui tu, mai pragmatic…tot ce spui e benefic pentru persoana mea/sinele meu si ma incanta ca inspiratia mea de a te alege a fost adevarata!
    Tot ce-ti doresti cu adevarat, e clar ca ti se transforma in realitate…sa nu mai vorbim de acele cuvinte pe care le rostim/gandim…! big… hugs

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *