Geniul este cel care gândește

Geniul

28Avem credința că sunt genii, doar cei care inventează ceva extraordinar, cei care primesc premii diverse naționale și internaționale etc. E adevărat , aceia sunt genii recunoscuți și recompensați de societate. Dar toți suntem genii în realitatea noastră, dar nu știm asta. Mai jos vă voi expune acest subiect din prisma omului care crează și trăiește genialitatea în realitatea lui.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

De aceea ne-am transformat în roboței, care facem ce spune lumea și cei din exteriorul nostru, fără ca noi să mai gândim dacă vrem să facem, dacă e confortabil pentru mintea și sufletul nostru, dacă ne ajută în creșterea și dezvoltarea noastră etc. Geniul este cel care gândește atunci când are de luat o decizie, atunci când are de creat ceva pentru viața lui personală, socială, profesională.

De fapt de ce nu vrem să gândim, să luăm o decizie în cunoștință de cauză? Pentru că e mai ușor să nu ne asumăm răspunderea, pe moment. Am o veste, dacă nu îti asumi răspunderea pe moment, tu vei suferi mai târziu, deoarece apar frustrări, nemulțumiri, ducerea în trecut. Sigur v-ați spus de multe ori dacă făceam după cum credeam eu, era mai bine! Așa este, vă aduceți aminte acele momente?

Pentru a ieși din acest tipar care te duce în stagnare, suferință și nemulțumire soluția este să gândești înainte de a lua o decizie, chiar dacă îti spune cineva că  „trebuie să faci așa”, stai o clipă, inspiră și expiră înainte de a da un răspuns iar în acele secunde Sinele tău, inteligența ta interioară, te va ghida astfel încât ceea ce decizi, să faci cu toată inima și cu toată implicarea.

Credeți despre voi că sunteți geniali în ceea ce faceți și așa veți fi. Aprindeți lumina genialității care înseamnă cunoștințe trăite și simțite. Înseamnă implicare în ceea ce decizi și faci cu toată ființa. Înseamnă unificare la nivel subtil cu mintea geniilor care au trecut prin acest plan al existenței și au contribuit la crearea minții genialității.

Suntem tot ceea ce ne permitem să credem că suntem și tot ceea ce ne permitem să știm.

Toate răspunsurile sunt în noi, în părticica divină din noi. Pentru  a accesa aceste răspunsuri este nevoie să renunțăm la judecată și vinovăție. Sentimentul de vinovăție ne ține pe un flux de frecvență inferioară prin care vom trăi mereu situații și momente care ne vor face să ne simțim vinovați. Este important să nu ne lăsăm intimidați. Cunoașteți că întotdeauna există o cale mai bună. În momentul în care credem asta, lăsăm gândurile de frecvență înaltă să vină spre noi și să ne lumineze calea, deciziile, viața.

Suntem ceea ce credem că suntem.

Pentru  a fi un geniu al realității tale dă-ți voie să știi. Cum facem asta concret?

Construiți o afirmație gen: “Din Domnul Dumnezeul ființei mele, eu știu acum tot ce se poate ști în acest moment despre… ( rostiți despre ce vreți să știți)“.

Făcând această afirmație cu credință și cu mintea deschisă spre a ști totul despre…, vă va veni un răspuns de obicei foarte simplu, ușor și la îndemână. Uitați-vă la geniile recunoscute de societate și veți vedea cum lucrau ei cu mintea lor.

Pentru a vedea viziunea unui geniu vă recomand celor interesați despre cum să fiți geniali și să vă creșteți încrederea în ce veți cunoaște, să citiți cartea “Factorul Einstein”de Win Wenger și Richard Poe, editura Amaltea.

Veți găsi în această carte metode foarte simple și la îndemână,pentru a ști tot ce aveți nevoie pentru creșterea și dezvoltarea voastră pe toate planurile. Noi suntem creatorii realității noastre, cum o creăm din interior prin gând, simțire și trăire așa o vom vedem în exterior prin manifestare, creație și împlinire.

Spor la lucru cu voi și dați-vă voie să fiți genii pentru a cunoaște și manifesta genialitatea.

Cu drag din iubire pentru iubire!

3 comments

  1. Aurelia says:

    Eu am înteles si stiu că suntem de aceeasi esență cu Dumnezeu că stim tot ce este de stiut si putem fi orice dorim să fim bineînțeles spunând afirmatii de genul eu stiu dintotdeauna tot…
    Si mereu îmi spun împăratia cerurilor este în noi si că răspunsul este tot în noi, apoi că stiu si vine si răspunsul.
    Astazi am materializat ceva ce am scris pe o foaie de hârtie luni s-au materializat de fapt 2 lucruri la care mi s-a spus chiar că ai avut dreptate si lucru în sine amândouă fraze au fost scrise, bine depăsise timpul si am zis cum asa eu stiu că asa va fi si asa a fost si sunt foarte bucuroasă.
    Multumesc Niculina de ajutorul si sprijinul care ni-l ofri.

  2. Mocanescu Eugenia says:

    Multumesc frumos stimata doamna Niculina de tot ce ne inveti.

  3. Catela says:

    Așa făceam in “tinerete”,așa cum vedeam eu, așa cum îmi spunea fiinta mea. Dar o făceam doar , in cazul in care nu mergea ceva bine, ca sa răspund pentru ceea ce hotarasem sa fac. Nu întotdeauna am fost înteleasă, dar eram multumită ca nu dau vina pe nimeni ȘI nu m-am întrebat niciodată cum ar fi fost dacă as fi hotărât altfel. A fost cea mai bună decizie in acel moment. Va multumesc pentru rânduri. Minunate învățături pe care le putem lua si scurtă timpul de cunoaștere, mergând mai ușor, mai departe. O seară plăcută, cu drag Catela .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *