Archive for Articole personale

Primește ceea ce dorești

Fiecare dintre noi oamenii funcționăm după aceleași principii de relaționare.

Avem niște nevoi de bază care atunci când sunt împlinite, ne ajută să emitem anumite gânduri care la rândul lor determină creierul să secrete anumite neurochimicale care ne dau o stare de bine.

Iar atunci când aceste nevoi nu ne sunt împlinite creierul secretă anumite neurochimicale care ne dau o stare de disconfort psihic, emoțional și în final și corporal.

Autor: Psiholog Niculina Gheorghiță

Nevoile de bază ale unei ființe umane în relație cu ceilalți sunt:

  • de a fi iubit,
  • de a fi văzut,
  • de a fi simțit,
  • de a fi acceptat,
  • de a fi apreciat.

Aceste nevoi le avem de mici copii și le purtăm cu noi până părăsim acest plan. Dacă în copilărie am avut parte de împlinirea lor de către părinți și de cei din jur, când ajungem adulți vom atrage persoane care ne vor împlini aceste nevoi, dacă nu vom atrage persoane care nu ne împlinesc aceste nevoi, însă noi le vrem mereu.

Asta ne face să intrăm mereu în conflicte, nemulțumiri, supărări, ceea ce duce la relații distructive, toxice, etc.

Până aici cred că ați realizat toți că așa stau lucrurile. Ce vreau să discutăm astăzi este, cum să facem să primi ceea ce ne dorim.

În studiile mele am găsit multe scrieri în care recomandarea de bază este: dacă vrei să primești ceva, fă tu mai întâi acel ceva.

În acest articol voi aborda acest subiect din 3 perspective: fizică cuantică, spiritualitate și neuroștiință.

Mai întâi ne îndreptăm atenția spre fizica cuantică care ne spune că tot ce se întâmplă în realitatea noastră este conform intenție observatorului și astfel găsim reale următoarele recomandări. Adică:

  • dacă intenția ta este să oferi iubire, vei primi iubire.
  • dacă intenția ta este să oferi adevăr și corectitudine vei primi adevăr și corectitudine.
  • dacă intenția ta este să oferi afectivitate vei primi afectivitate,
  • dacă intenția ta este să oferi răbdare vei primi răbdare.

Din punctul de vedere al spiritualității am găsit o carete minunată pe care v o recomand cu drag: Karma iubirii, de Greshe Michael Roach, unde ne indică foarte mult faptul că, dacă vrem ceva mai întâi să manifestă ceea ce vrem. Adică indiferent că este o stare, o apreciere, o validare, un lucru etc. mai întâi să le manifestăm noi și abia apoi vor veni în realitatea noastră prin alții. Spune autorul că dacă oferi, universul vede asta și îți trimite înapoi tot ceea ce ai oferit. Spune că există un echilibru permanent între ceea ce oferi și ceea ce primești adică nimic nu rămâne neechilibrat.

Cocluzia pe care am extras-o eu din această lucrare este următoarea:

– dacă vrei ca cineva să te îmbrățișeze, îmbrățișează copacii, copiii, oamenii;

– dacă vrei ca cineva să te asculte, ascultă păsări, animale, valurile mării, oamenii cu care intri în contact,etc;

– dacă vrei ca ceilalți să te vadă, vezi tot ce este în calea ta: străzi, clădiri, oameni, zâmbete, natură,etc;

– dacă vrei ca cineva să te aprecieze, apreciază arhitectură, comportamente, copaci, păsări,etc;

– dacă vrei ca cineva să te valorizeze, valorizează munca celuilalt, efortul altuia, perseverența altuia, munca celuilalt,etc;

-dacă vrei ca cineva să-ți dăruiască afecțiune, oferă afecțiune: mângâie un câine, o pisici, un copac, un om,etc;

Din punctul de vedere al neuroștiinței și neurobiologiei am găsit următoarele explicații cum că: atunci când noi avem o experiență de învățare pe care o repetăm un anumit timp, se creează în creier o conexiune neuronală care în timp devine atitudine. Ce înseamnă asta? Înseamnă că acea experiență se implementează ca un program în creierul nostru mai exact în zona din creier subconștientă adică de soft. Odată programul ajuns acolo, adică în soft, îl manifestăm fără să stăm să ne gândim conștient dacă să facem sau nu acel ceva. Deci dacă am o rețea neuronală consolidată în creier atunci înseamnă că voi atrage pe frecvență

Prin dăruirea aplicată, adică prin munca pe care am făcut-o conștient prin exerciții, tehnici, comportamente, introducând o informație din conștient în subconștient, în timp voi primi din exterior. Și aici se explică efectul de oglindă.

 Așa că dacă vrem ca ceilalți să ne dăruiască iubire, pace, armonie, blândețe, afectivitate, atenție mai întâi să manifestăm spre alții iubire, pace, armonie, blândețe, afectivitate, atenție.

Si astfel paradigma Interiorul creează exteriorul devine reală.

Mecanismul prin care ajungem să primim ceea ce ne dorim este:

Descoperim ce vrem de fapt (Vreau eu cu adevărat asta?);

Introduci ceea ce vrei din conștient în subconștient printr-o practică, exerciții, antrenament (tehnica afirmațiilor, tehnica cuvintelor rezonante, manifestări reale a ceea ce vrei;

În acest timp de antrenamente și disciplina minții,  se creează la nivel cerebral o conexiune neuronală;

Când am reușit să implementăm informația dorită din conștient în subconștient adică acea conexiune este consolidată în câmpurile tale se va creea o hologramă – aici procesul poate dura ca timp, între 6 luni și un an de zile, în funcție de capacitatea fiecăruia de concentrare, de perseverență, și de lucru conștient.

Odată holograma creată, prin atenție devine atitudine;

Aceasta cu cât este mai luminată cu atât va atrage din exterior pe frecevnță specifică ceea ce tu vrei;

Și astfel ceea ce ai vrut la un momen dat se împlinește, aparent de la sine, dar tu știi că ai făcut niște eforturi conștiente măcar 6 luni – un an de zile, să vină spre tine ceea ce ai vrut;

Concluzia: ca să primești mai întâi e necesar să dăruiești: muncă, timp, energie, atenție,răbdare, perseverență etc

 Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

 

Iertarea – aduce pace și liniște

Iertarea este un subiect inepuizabil despre care se vorbește din toate timpurile și despre care se va vorbi mereu. Am ales să vorbesc despre acest subiect deoarece, este cel care aduce liniștea și pacea interioară necesară bunăstării vieții.

Autor: Psiholog Niculina Gheorghiță

Iertarea este un act complex de conştiinţă, unul care eliberează psihicul şi sufletul din nevoia personală de răzbunare şi din percepţia de sine ca fiind o victimă. Ea este un act spiritual esenţial, care atunci când are loc ne deschide complet puterii vindecătoare a iubirii.

Când apare un subiect de neiertare sau suferință o parte din energia sufletului nostru rămâne acolo, în acel moment din trecut. De fiecare dată când ne aducem aminte de acel eveniment noi ne ducem cu conștiința noastră în trecut ca să ne recuperăm energia, dar dacă nu avem cunoaștere să ne retragem conștient energia, ea va rămâne tot acolo. Prin fiecare moment în care ne ducem în trecut noi ne devitalizăm, ne reîntoarcem mai supărați, fără vlagă iar în timp devenim mai înrăiți pe acel subiect.

Românul spune că timpul le rezolvă pe toate. Eu am descoperit că timpul le adâncește și mai mult, le cronicizează, iar această cronicizare duce la boli fizice, tulburări emoționale și psihologice.

Iertarea este un fenomen deoarece anihilează sentimentele dureroase din spatele acelui moment de suferință din trecut și ne eliberează sufletul pentru a continua călătoria vieții. Prin acest fenomen ne retragem energia sufletească lăsată acolo iar starea noastră va fi de liniște și pace, adică dispar fricile și toate acele voci din cap care ne creează suferință și neliniște. Când ne retragem energia sufletească înapoi ne simțim mai viguroși, mai vitali și nu mai consumăm din viața noastră rulând gânduri de răzbunare, de furie și de neîncredere.

Astfel iertarea duce la liniștea inimii și pacea minții iar acestea două duc la iubire divină.

Iertarea – Pace + Liniștea – Iubirea Divină

 Pentru a putea realiza iertarea este necesar să ne aducem atenția asupra celor trei instanțe implicate și anume: cel care s-a simțit ofensat, cel care a ofensat și mediul înconjurător sau oceanul informațional și energetic (universul cuantic) unde prin acțiunile noastre am creat dizarmonie.

Din tot ce am studiat, din tot ce am cercetat și din practica mea am descoperit că iertarea este un proces cu trei pași esențiali. Aceștia sunt:

1. Iertarea de sine – este un pas destul de dificil de realizat pentru că, noi oamenii am fost educați să ne criticăm pentru orice care nu funcționează bine, să ne blamăm și să ne minimalizăm. Din acest motiv atunci când apare un subiect dureros sau de suferință în relație cu alții sau cu o situație mereu ne învinovățim și ne culpabilizăm.

Pentru a reuși iertarea de sine am creat un algoritm sau o rugăciune care ne ajută să ne iertăm. Acesta algoritm se spune o dată pe zi timp de 21 de zile pentru reuși să ne iertăm și să creăm în creier o rețea neuronală a iertării de sine.

Algoritm pentru iertarea de sine:

– Mă iert pentru tot ce mi-am greşit de acum şi de altă dată, cu gândul,cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără de voie.

– Mă iert pentru tot ce am greşit, faţă de întreaga creaţie divină de acum şi de altădată, cu gândul cu vorba sau cu fapta  cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără de voie.

– Rog Sinele meu Divin să mă  ajute să mă pot ierta și să anihilez cu puterea intenției  toată dizarmonia creată  în jurul meu cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, de acum şi de altă dată.  AŞA SĂ FIE!

2. Iertarea pentru alții – este un pas prin care la nivel energetic și informațional recunoaștem că atunci când apare o situație de dizarmonie, conflict sau suferință, adevărul este undeva la mijloc adică am avut și noi partea noastră de neatenție sau lipsă de implicare prin care am atras acea situație. Veți spune care ar fi partea noastră pentru că el sau ea….? Eu consider că partea noastră a fost faptul că: fie nu am fost atenți, fie nu am comunicat la timp ce ne deranjează, fie nu ne-am exprimat nevoile în relație cu altul, fie am făcut compromisuri (adică am, călcat pe noi și am făcut ceva ce nu voiam doar ca să nu se supere celălalt), fie nu am vrut să vedem imediat acea situație iar cu timpul s-a acutizat până am ajuns la conflict, etc. Dacă reușim să ne iertăm pe noi ne va fi mult mai ușor să-i iertăm și pe alții.

Pentru a reuși iertarea altora am creat un algoritm sau rugăciune pe care vă recomand să-l spuneți o dată pe zi,7 zile la rând pentru a putea să vă extrageți înapoi energia sufletească lăsată în trecut, în acel moment de conflict sau suferință.

Algoritm pentru iertarea altora:

–  Rog sufletul lui .…..(numele), să mă ierte pentru tot ce i-am greşit de acum şi de altă dată, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, de acum și de altădată.

–  Iert sufletul lui ..…..(numele) pentru tot ce mi-a greşit de acum şi de altă dată, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, și-i dăruiesc din tot sufletul cu toată dragostea, toată iubirea mea tot ce am mai bun şi mai frumos în mine.

–  Anihilez cu puterea intenției divine toată dizarmonia creată în jurul nostru și în întreg universul cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă,  de acum şi de altă dată. AŞA SĂ FIE!

3. Formula magică – este o formulare de cuvinte de frecvență înaltă. Atunci când rostești aceste cuvinte, crești câmpul inimii tale iar prin această amplificare de câmp atingi câmpul inimii celuilalt. Formula magică în acest proces se aplică în ultima zi a rugăciunii de iertare cu alții, sau la nevoie atunci când vreți să comunicați și să fiți conectați cu cel cu care vreți să vorbiți.

Formula magică: “Iartă-mă, Te iert, Te iubesc, Mulțumesc” – și îți imaginezi cum îmbrățișezi mental persoana respectivă. Adică în mintea ta, te vezi cum îl/o îmbrățișezi ca și cum persoana respectivă ar fi în fața ta.

 Prin cuvântul Iartă-mă recunoști că nu ai fost prezent și atent la tine și a apărut acea situație;

Prin cuvântul Te iert, transmiți universului că-l ierți și ești responsabil de ce atragi în realitatea ta prin gânduri, emoții, stări, iar cei din afară sunt niște instrumente care aduc în viața ta ceea ce tu creezi la nivel mental.

Prin cuvântul Te iubesc, intri din nou în fluxul de iubire divină unde toți suntem unul, si amplifici câmpul inimii tale.

Prin cuvântul Mulțumesc, recunoști că din toate experiențele ai ceva de învățat iar toate aceste învățături te ajută să fii mai conștient de tine, de nevoile tale și de valoarea ta.

Aceasta etapă este foarte importantă deoarece cuvintele sunt cele care deschid universul cuantic pentru a crea realitatea. Dacă prin exercițiu și antrenament reușești să menții la nivel cuantic vibrația acestor cuvinte, toată viața ta va aduce manifestări ale acestor intenții exprimate verbal prin cuvinte.

Mult succes în a manifesta iertarea pentru a trăi starea de liniște și pace interioară.

Pentru a reuși iertarea vă mai pot fi de ajutor afirmațiile următoare:

„Eu sunt dintotdeauna liniște și pace interioară”;

„Eu sunt dintotdeauna echilibru mental și emoțional”;

„Eu sunt dintotdeauna armonie în relații”.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iertare

 

Comunicarea nonviolentă sau compasivă

Noi oamenii suntem la bază buni și compasivi însă datorită creșterii în medii imature emoțional și spiritual am ajuns să comunicăm violent, agresiv și fără rezultate.

Comunicarea este un proces bidirecțional unde avem un emițător, un receptor, un mesaj și un canal de comunicare. În comunicare implicăm gândirea, emoțiile și starea interioară de moment.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

      Fiecare dintre cei doi subiecți implicați în comunicare pot să transmită un mesaj în funcție de educația primită vizavi de actul comunicării prin 2 moduri: Comunicarea violentă, comunicarea nonviolentă (compasivă).  În comunicarea reală întâlnim transmiterea unei informații, a unei energii și a unui mesaj.

În comunicarea violentă informația este seacă, energia este distructivă iar mesajul este dur.

În comunicarea nonviolentă informația este complexă, energia este constructivă și mesajul este cald, empatic și compasiv.

Am găsit câteva piedici în comunicarea nonviolentă sau compasivă. Acestea sunt:

  1. judecăm oamenii, adică îi clasificăm conform unor prejudecăți dobândite. De exemplu: ești egoist, ești rău, ești morocănos, etc.
  2. facem comparații fie pe noi cu alții fie pe alții cu alții; Comparațiile sunt o formă de judecată – spune Marshall Rosenberg.
  3. negăm propria responsabilitate pentru propriile gânduri, emoții și acțiuni; una din modalități este atunci când facem că TREBUIE. Când facem că trebuie nu ne implicăm nici emoțional, nici cognitiv, nici energetic ci ne frustrăm foarte tare, creștem în noi o furie imensă care apoi explodează atunci când este prea trârziu deoarece ne-am deconectat de ceilalți. Aceasta este situația când te simți singur.

Noi suntem în permanență conectați cu tot și toate dar ne simțim singuri când ne separăm prin acțiunile pe care le facem că trebuie, așa se face, morala…, ce zice lumea… etc

Societatea ne îndrumă să dăm responsabilitatea trăirilor noastre celorlalți prin credințe că Așa vrea Dumnezeu, sistemul e responsabil, celălalt mă face să sufăr, etc.

Este important să conștientizăm că ce face celălalt, poate fi un stimul pentru sentimentele și trăirile noastre, dar nu cauza lor.

4. dăm ordine sau obligăm; adu-mi aia…., să vii să mă iei…,etc.

5. oferim prin condiționări: meriți / nu meriți.

Din cauza acestor moduri alienate de comunicare dezvoltăm tipare de apărare, retragere sau atac. Prin toate aceste tipare de comunicare manifestăm comunicarea violentă care aduce la rândul ei din partea celorlalți aceleași mecanisme de exprimare fără rezultate constructive.

Cei mai mulți dintre noi am crescut folosind un limbaj care ne încurajează să etichetăm, să comparăm, să comandăm și să formulăm judecăți, în loc să fim conștienți de ceea ce simțim și de ce avem nevoie.

      Comunicarea nonviolentă ne ajută să ne conectăm cu noi, cu nevoile noastre și cu ceilalți și nevoile lor într-un mod plin de compasiune

Prin acest tip de comunicare ne exprimăm și îi ascultăm pe ceilalți prin concentrarea atenției în patru zone: ce observăm, ce simțim, ce nevoi avem și ce anume cerem pentru a ne îmbogăți viața.

Acest tip de comunicare dezvoltă ascultarea activă și profundă, empatia, respectul pentru sine și pentru celălalt și generează o dorință reciprocă de a dărui din inimă.

Această dăruire din inimă ne crește la ambii câmpul energetic al ceakrei 4 – Anahata – si asta duce la faptul că te simți în relație, adică nu mai simți singur.

Omul este o ființă socială iar în realații evoluează și crește mai ușor, decât singur.

Mai jos vă voi reda schema comunicării nonviolente expusă de Marshall Rosenberg

 

Schema Comunicării nonviolentă(CNV)

 

  1. Observarea

Ce observ(văd, aud,îmi amintesc)și nu contribuie la starea mea de bine. Când aud, văd…

 

  1. Exprimarea trăirii personale adică cum mă simt (emoție sau senzație- nu gând)în legătură cu ce am observat: mă simt…

 

  1. Recunosc și îmi exprim nevoile

Ce nevoi sau valori am(nu preferințe sau acțiuni concrete) și constituie cauza   sentimentelor mele: …pentru că am nevoie de…

 

  1. Ce vreau de la celălalt ca să ….(Cerințe)

Acțiunile concrete pe care le-aș vrea întreprinse. Ai fi dispus să…

 

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

Cum ajungi să reușești în ceea ce vrei

Pentru a reuși ceva este necesar să ai un scop, un țel o direcție spre care să-ți canalizezi atenția psihică, energia și puterea interioară.

Orice om care are un țel sau un ideal și îl urmează spre împlinire reușește în tot ce își propune.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Noi ca ființe umane suntem formați din corp-minte și spirit. Instrumentul cu care putem crea un scop și îl putem alimenta cu energia noastră este mintea.

Mintea umană este ca un pământ roditor. Ea va rodi ceea ce semeni. Deci dacă semeni un scop și o dorință aia va răsări, adică aia vei avea, dacă nu semeni nimic nu vei avea nimic, iar dacă semeni gânduri distructive asta vei culege. Nu există noroc sau ghinion toate astea și le face omul cu intenția și atenția lui.

Earl Nightingah spune că:

 Succesul este îndeplinirea progresivă a unui ideal care merită urmat.

Interesantă afirmație și demnă de luat în seamă.

Din punctul meu de vedere asta înseamnă că orice ne dorim, să ne întrebăm dacă vrem cu adevărat acel ceva, adică dacă vrem cu toată ființa. De ce ne ajută această întrebare?  Pentru că dacă vrem cu adevărat ne vom implica în împlinirea lui. Dacă nu vrem cu adevărat doar vom încerca, vom avea speranță însă nu vom reuși.

Am sesizat că oamenii care nu vor să facă ceva folosesc cuvintele: încerc, sper, poate.

Iar cei care nu vor să-și asume responsabilitatea proprie pentru ceea ce fac, nu vor să-și asume meritul rezultatului, folosesc cuvintele: trebuie, dacă…atunci(condiționarea)- adică eu fac că trebuie dar eu nu vreau cu adevărat.

De aceea dacă ne autoobservăm și suntem atenți la vocabularul pe care-l folosim pe pilot automat, vom descoperi de ce unele lucruri funcționează și altele nu duc la reușita noastră.

Concluzia lui Nightingah este că:

 Are succes oricine face ceva VOIT, ce și-A PROPUS în prealabil și

pentru că asta și-a DORIT.

Mulți alți gânditori din antichitate spun că oamenii care nu reușesc sunt oameni care nu gândesc ei cu propria lor minte, ci se conformează după ce cred și gândesc alții. Dacă ne uităm în societate chiar așa este.

Eu personal dacă fac sau spun ceva mă gândesc mereu: de ce spun sau fac asta pentru că vreau eu sau așa face lumea?

Să luăm un exemplu cu salutul de La mulți ani de la începutul unui an. Este un salut pe care–l folosim fără să-l gândim adică nu suntem conștienți de ce-l spunem. La cursurile mele din Ianuarie mulți cursanți când intrau în sală spuneau LA mulți ani. Rapsunsul meu la acest salut a fost, De ce spui asta?

Mulți au răspuns pentru că așa se spune, sau așa face lumea. Ok, și dacă face lumea așa, tu vrei să faci așa, știi ce înseamnă sau ce aduce acest salut?

În momentul în care gândești tu și ți-ai pus un scop pe care vrei să-l atingi cu adevărat reușita este deja pornită. Asta înseamnă că vei canaliza toată energia ta disponibilă pentru acel scop și spre acel scop și nu pe îndoieli, autocritică, perfecționism, soluții care nu sunt viabile, etc.

Este ca și cum ai deschis un flux de conștiință, un drum si drumul te duce la rezultatul dorit, adică drumul tău se termină chiar la rezultatul final. Astfel oamenii care au un țel sau un scop reușesc pentru că știu încotro merg.

Mulți autori de dezvoltare personală și motivaționali, folosesc sintagma:  Devenim creea ce gândim, dar foarte greu înțelegem asta. Știința și noile cercetări spun că fiecare celulă din corp ne ascultă gândurile și cuvintele. De ce oare: Fiecare gând formează un câmp electromagnetic sau o formă gând aceasta la rândul ei are o anumită frecvență sau vibrație. În funcție de frecvența respectivă va atrage alte gânduri similare (emise de noi sau din conștiința socială) care ne vor influența în ceea ce avem de făcut. Noi oamenii suntem formați din trinitatea: informație, energie și materie. Astfel acea formă energetică pe care o emitem prin gând intră în rezonanță cu ADN-ul nostru – care se spune că are un limbaj intern – și acesta se transformă conform a ceea ce gândim și emitem. Asta apropo de sintagma: La început a fost Cuvântul.

Legat de această afirmație Marcus Aurelius spune că:

“Viața unui om este ceea ce va crea gândul său”.câtă profunzime.

Interesant, de meditat și de luat aminte.

În scrierile vechi mai găsim sintagma Crede și vei reuși, oare ce substrat ascunde și acest îndemn?

Din cercetările mele am găsit următoarea explicație. Atunci când vrei ceva și crezi în reușită, din interiorul tău ca un bulgăre de energie pleacă în viitor – până acolo unde mintea ta crede că vei reuși – apoi acel bulgăre de energie se întoarce înapoi la tine și tu mergi ca și cum ești tras ca un magnet de rezultatul final din viitor. Această explicație, am văzut-o, am simțit-o și am trăit-o de nenumărate ori.

Singura piedică pe care o avem în împlinirea unei dorințe este mintea noastră și programele mentale limitative pe care le conține.Aceste gânduri limitative, false, care sunt preluate din familie și societate ne scot de pe direcția scopului nostru prin confuzie, îndoială, neîncredere, frică, etc.

De exemplu conștient sau declarativ vreau ceva dar subconștient am programe de gen: nu ai nici o șansă, doar cei speciali pot, stai în banca ta, întinde-te cât îți este plapuma, etc. – cred că le cunoașteți destul de bine, pentru că în cultura românească sunt des uzitate.

Schema logică pentru reușită este:

  1. SĂ ȘTII CE îți dorești – când vrei cu adevărat ceva acel ceva devine INTENTIE și conform fizicii cuantice – totul se întâmplă conform intenției OBSERVATORULUI, adică a omului;
  2. Trimite atenție și energie asupra aceea ce îți vrei cu adevărat;
  3. Imaginează-ți că deja ai ceea ce vrei cu adevărat;
  4. Comportă-te în interiorul tău ca și cum dorința este deja împlinită.

Urmând acești pași și trăind conștient în prezent reușita este o experiență deja împlinită. Orice vă doriți indică faptul că există acel potențial deja creat în câmpul cuantic iar ce aveți de făcut este să fiți acasă să „deschideți ușa”. Mult succes în a trăi starea de reușită în tot ce vreți.

 Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

Meriți să fii iubit(ă)!

Ce ușor de spus și ce greu este să-ți implementezi asta ca o convingere, atunci când nu ai fost dorit de părinți iar informația pe care o ai este că nu meriți să fii iubit, dorit, valorizat, important, etc. Stăm zeci de ani cu această informație fără să ne dăm seama că durerea și povestea aceasta a început de mult, chiar înainte de a ne naște, și că nu e vina noastră că părinții ne-au conceput fiind inconștienți.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

În același timp noi i-am ales când am venit la trup încă din cer, ca oameni sub acoperământul cărora ne vom desăvârși, vom crește și extinde ca minte și ca potențial divin manifest.

Paradoxul este că trăim cu această dualitate și anume: nu merit să fiu iubit(ă) dar e necesar să evoluez și să mă dezvolt împreună cu ei.

Cum descoperi că ai programul nu meriți să fii iubit(ă) sau alt program distructiv?

Te uiți la viața ta, la gândurile tale (cele din interiorul tău nu cele pe care le declari), la comportamentele tale vizavi de corpul tău și la acțiunile tale vizavi de ființa ta ca întreg. Pentru asta e necesar să îți dai voie să fii vulnerabil, adică să ieși din controlul mental care spune: asta nu se face, asta nu e adevărat, nu sunt eu așa, etc.

Când ieși din controlul mental și îți dai voie să te observi vei vedea de câte ori pe zi te neglijezi, de câte ori pe zi îți supui corpul la tot felul de acțiuni dăunătoare (dependențe: alcool, tutun, toxine de tot felul), de câte ori pe zi uiți de tine și de nevoile tale (apă, toaletă, îmbrăcat corespunzător) implicându-te doar în ce vor ceilalți, etc.

Odată ce te-ai observat cu aceste acțini și comportamente împotriva ta îți recomand să-ți pui măcar una din întrebările: De ce fac asta cu mine? De ce nu mă iubesc și nu mă respect? De ce nu mă valorizez și nu mă validez? De unde vin toate astea?

Pentru că logic fiind, am venit pe Pământ să evoluez și să mă dezvolt.

Și nu pot face asta dacă nu am instrumentele necesare (mintea, corpul și inima) în deplină stare de funcționare.

Așa că de undeva – nu știu de unde – am aceste programe auto-distructive. Oare de când și de unde vin?

Întrebându-te doar fără să cauți conștient cu mintea limitată (deoarece atunci când descoperi cu mintea limitată ești doar în personalitate și în programele pe care le conții conștient sau subconștient) adică lăsând să vină la tine răspunsul, se poate ca într-o dimineață să te trezești cu răspunsul clar în minte, sau se poate ca atunci când ești în natură un stimul din exterior să-ți aducă răspunsul, sau ascultând o muzică care nu are legătură cu întrebarea ta să-ți aducă răspunsul, etc.

Sunt multe modalități prin care să intri în contact cu memoria ta akashică (cosmică) – acolo unde sunt implementate toate informațiile despre tine de acum și din veșnicie – și de acolo tu, să extragi răspunsul real la întrebările despre tine.

După ce afli răspunsul începi să lucrezi de data aceasta conștient cu ajutorul unui plan creat de tine, cu care treci prin toate dimensiunile ființei tale. Mai jos vă ofer un exemplu care pe mine și pe sute de cursanți ne-a ajutat foarte mult pentru a scoate de sub preș acele convingeri mentale inconștiente care sunt împotriva dezvoltării și creșterii noastre.

Planul de lucru este împărțit în două: o parte în care scriu în câteva cuvinte răspunsul la întrebarea mea si tot ce fac eu și trăiesc pe pilot automat conform acelui răspuns pe toate dimensiunile ființei mele iar a doua parte unde rescriu tot ce vreau să experimentez conștient de data aceasta.

De obicei răspunsul pe care-l vom primi conține una din cele trei povești pe care ni le spunem în dialogul nostru interior și anume:

  1. Nu sunt suficient de bun(ă) ca să trăiesc o viață deplină – dacă părinții au vrut băiat și noi am fost fată sau invers.
  2. Nu merit să fiu iubit(ă) – atunci când unul sau ambii părinți nu ne-au dorit;
  3. Nu sunt o parte importantă din univers – atunci când au fost indiferenți la venirea noastră în acest plan.

Partea I: În această parte vă uitați la una din cele trei răspunsuri pe care ți le spui și le scrii mai jos. După ce ai scris povestea pe care ți-o spui îți faci o analiză sinceră a emoțiilor pe care le ai în subsidiar, cum este corpul tău (bolnav, agitat, etc.), ce gânduri îți trec mereu prin minte, ce convingeri ai în spatele acestor gânduri, ce acțiuni ai legate de tine. Cu toate acestea întrețineți povestea pe care o spuneți în interiorul vostru.

Povestea pe care mi-o spun este:

Emoțiile mele sunt :

Corpul meu este:

Gândurile mele sunt:

Convingerile mele sunt:

Acțiunile mele sunt:

După ce ați scris în câteva cuvinte cum v-ați manifestat până acum ca să fiți în ton cu povestea pe care o aveți în subconștient treceți la

Partea a II a: Aici conștienți fiind de ceea ce vreți să trăiți în viitor, vă faceți un program de lucru pentru minim 6 luni maxim un an de zile pe care să-l respectați întru totul pentru a rescrie în subconștient o nouă convingere de viață.

În această parte modificăm povestea pe care ne-o spuneam  cu o informație pe care vrem să o conținem si anume:

  1. Sunt suficient de bun(ă) pentru a trăi o viață deplină;
  2. Merit să fiu iubit(ă);
  3. Sunt o parte importantă din univers.

Scriem una din acestea în schema de mai jos și apoi creez ceea ce vreau să manifest pentru a deveni un mod de viață corespunzător noii povești.

Povestea pe care mi-o scriu este:

            Stările și Emoțiile pe care le simt sunt:

            Intenția mea pentru Corpul meu este că se simte:

            Afirmațiile și Gândurile mele prezente și conștiente sunt:

            Noile mele Convingeri sunt:

            Acțiunile mele conștiente sunt:

După ce ați finalizat și partea a doua, foaia pe care ați scris prima partea o rupeți și o aruncați la gunoi iar partea a doua o țineți mereu la vedere (pe birou, în geantă, etc) ca să vă aducă aminte că aveți de lucru cu voi. Tendința va fi să neglijați pentru că aveți încă în subconștient acel program auto distructiv dar cu perseverență, liberă alegere și acțiune veți reuși. Astfel viața va fi un dar și nu o corvoadă.

Mult succes pentru o viață trăită deplin.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

 

 

 

Regăsirea puterii interioare – cartea ediția Princeps

Invitație spre cunoaștere de sine, explorare de sine și conectare cu Sine. Cu drag spre folos și încântare

Maestrul sau cel care-și creează conștient realitatea

Azi am ales să mă aplec asupra acestei titulaturi de “maestru”.

În acest articol am să vă redau ce înțeleg eu prin maestru, și care sunt caracteristicile celui care-și creează conștient realitatea.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Din punctul meu de vedere a fi maestru înseamnă să-ți creezi conștient realitatea prin forțele proprii, atunci când vrei tu fără să te folosești de alții pentru ați împlini niște nevoi.

Caracteristicile maestrului sau celui care-și creează conștient realitatea sunt:

  1. Stabilește scopuri clare (adică o variantă clară fără alte posibilități)

Un maestru își alege scopurile în cunoștință de cauză și le face împlinite prin credință, voință și disciplina minții. Adică prin eforturi susținute însoțite de aceste resurse interioare. Ceea ce face nu este întâmplător și nu este nici rezultatul unor forțe exterioare. Această persoană știe că el a ales cu liberul arbitru și în cunoștință de cauză ce vrea să împlinească și atunci este mai dăruită scopurilor sale, este mai responsabilă cu autodisciplina minții pentru că trăiește adevărul prin care nimeni și nimic din exterior nu poate face ceva în locul său. Acțiunile sale sunt aduse în lumina conștiinței doar de eforturile sale de intenție, voință și credință.

În același timp știind că scopurile sunt alese de el conștient poate oricând să modifice scopurile sau o parte din ele, ori de câte ori motivele menținerii lor nu mai au sens pentru viața și evoluția sa. Deci avem de-a face cu o persoană fermă în care mintea-spiritul și corpul sunt aliniate în același scop, și în același timp o persoană flexibilă adică detașată

  1. Echilibrează posibilitățile de acțiune cu abilitățile personale

Prin această caracteristică un maestru se autoobservă și vede ce abilități îi sunt necesare pentru împlinirea direcției propuse. După ce descoperă ce are nevoie își disciplinează mintea pentru a crea o conexiune neuronală astfel încât să poată manifesta acea abilitate în aici și acum.

O metodă simplă este tehnica afirmațiilor prin care zilnic să se repete o afirmație de genul: Eu sunt dintotdeauna (o abilitate; de exemplu: răbdare, curaj, inteligență creatoare, inspirație divină,claritatea minții, vitalitatea sinelui divin, minte nelimitată, credință, detașare, atenție, voință, autodisciplină, etc.) ……….. în manifestare.

Pe toată durata lucrului cu o afirmație  un maestru este atent la ce apare spre el și anume: informații, oameni, evenimente, situații care îl susțin în manifestarea acelei afirmații de lucru.

Astfel lucrând cu mintea sa pentru ași dezvolta o abilitate va acționa în consecință pentru împlinirea dorinței în echilibru mental și emoțional.

  1. Concentrare și implicare totala în aici și acum

Pentru un maestru concentrarea duce la implicare și implicarea poate fi susținută prin aport constant de atenție, adică prin credință nestrămutată în realizarea scopului propus.

Aici este necesară sarea de prezență maximă în tot ceea ce face. Adică este prezentă și atunci când spală vasele și atunci când este într-o meditație și atunci când face o plimbare și atunci când aleargă. Tratează fiecare activitate cu starea de prezență iar ceea ce face este o atenție totală în aici și acum.

Această atenție este suportul maxim în împlinirea scopului sau dorinței inițiale.

  1. Bucuria experienței subiective imediate

Un maestru este cel care și-a stăpânit mintea de a genera gânduri parazite.

Atunci când ți-ai stăpânit mintea și o poți controla orice se întâmplă poate fi o sursă de bucurie. Activarea stării de bucurie în fiecare moment din viața de zi cu zi îl ține pe un flux de conștiință a-l bucuriei de unde va face parte și realizarea scopului propus.

Pentru a trăi bucuria în fiecare moment este necesar de hotărârea, recunoștință și autocunoaștere. Tot la baza stării de bucurie stă și intenția de a crea armonia în fiecare moment experiențial.

  1. Dăruiește din experiențele sale

O ultimă caracteristică destul de importantă este că dăruiește din experiențele și descoperirile sale. Cunoaște legea dăruind vei dobândi această lege spune că atunci când dăruiești ceva, fără condiții, tu de fapt faci loc pentru a aduce în viața ta și alte experiențe minunate.

Un maestru nu ia de la altul și nici nu îi este frică că va pierde ceva deoarece toate experiențele sunt create și susținute din interiorul său, iar puterea interioară este activă, este conectat la divinul din el și la întreg câmpul cuantic unificat.

Spor la a fi creatorii conștienți ai realității voastre.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

 

 

Cuvintele și manifestarea lor

Un singur cuvânt are puterea de a influența manifestare genelor ce reglează stresul fizic și emoțional. Când o persoană exprimă fie și cea mai mică notă de negativitate, acea negativitate crește atât în creierul propriu cât și în creierul ascultătorului.

Autor articol: Psihlog Niculina Gheorghiță

Psihologul Barbara Fredrickson, spune că “este important să generezi 3-5 gânduri, cuvinte constructive ca răspuns la fiecare reacție negativă pe care o ai”. Oare de ce este așa?

Deoarece creierul nostru percepe cel mai rapid negativitatea. Aceasta pentru că, el are trecut în memoria ancestral, milioanele de ani în care omul era suspus diverselor pericole. De aceea înregistrează pericolul mult mai ușor și mai repede decât o stare de bine. Așa că pentru a trăi starea de bine e necesar de repetiție și implementare conștientă în subconștient a ceea ce vrem să trăim.

Când vine vorba despre sentimentele distructive (furie, frică, iritabilitate, etc) și pozitive(pace, bucurie, liniște) creierul reacționează ca un buton de pornire/oprire: nu se poate concentra asupra amândorura în același timp. Așa că dacă suntem pe o frecvență de cuvinte disutructive vor veni tot cuvinte și gânduri distructive. Creierul se poate concentra doar pe aceeași frecvenă.

Conștienți fiind putem schimba butonul de frecvență coborâtă cu cel de frecvență ridicată dacă repetăm de 3-5 ori un cuvânt constructiv.

De exemplu: pentru cuvântul nu pot – distructiv, imediat conștient fiind spunem: reușită, succes, împlinire, geniu, bucurie. Făcând aceasta creierul se comută pe o frecvență înaltă și noi începem să trăim emoțiile din spatele acestor cuvinte constructive.

Astfel la un singur cuvânt distructiv la care te gândești în mai puțin de o secundă în creier crește activitatea amigdalei și se secretă zeci de hormoni și neurotransmițători producători de stres.

Aceste chimicale întrerup imediat funcționarea normală a creierului în special în cazul funcțiilor legate de logică, rațiune și procesare a limbajului și comunicării.

Dacă și verbalizezei acel cuvânt mai multe chimicale de stres vor fie eliberate atât de creierul tău cât și de creierul ascultătorului.

Același lucru se întâmplă în creierul tău atunci când asculți o discuție contradictorie, citești un articol cu vești rele  sau o scenă violent într-un film.

Cum întrerupem conștient șirul gândurilor, cuvintelor și sentimentelor distructive:

Ne punem o întrebare: Este această situație cu adevărat o amenințare pentru supraviețuirea mea? În 99% din cazuri răspunsul creierului este Nu.

Așa că următorul pas este să ne reformulăm o afirmație constructivă de genul: Eu sunt dintotdeauna …..(de exemplu bucurie) care ne ajută să depășim situația dată iar prin această afirmație ne trecem limbajul interior de la îngrilorare la optimism.

Dacă suntem în concversație cu alții, este indicat să vorbim despre ce iubim și apreciem cu adevărat la noi sau la alții și nu să ne mai plângem. Orice plângere ne afectează mai întâi pe noi.

Cuvintele creionează realitatea pe care o percepem

Dacă te concentrezi pe un cuvânt de pace, iubire, dragoste,  centrii emoționali ai creierului se liniștesc. Mediul înconjurător nu s-a modificat dar tu te simți în siguranță (pentru că aceste cuvinte au frecvență ridicată și asta ne asigură siguranța). Acest gen de cuvinte pot schimba modul de exprimare al genelor în creier și în corp.

Spune Maya Angelou că: Cuvintele pătrund în corp”.

Asa că e interesant atunci când alegem cuvintele să ne gândim ce cuvinte vrem să intre în corpul nostru. Pentru că ce va intra în corpul nostru ne va crea perceperea realității și asta vom transmite și celor din jur.

S-a constatat in expementele realizate de cercetătorii din neuroștiințe și neurobiologie că oamenii care folosesc mai multe cuvinte pozitive(constructive) își pot controla mai bine emoțiile.

Se pare că cuvintele și gândurile constructive pun în mișcare centrii  motivației din creier și ne ajută să devenim rezistenți în fața dificultăților.

Anumite cuvinte constructive pot modifica genetic expresia creierului tău în 8 săptămâni (descoperire experimentală) dacă te concentrezi pe ele între 10-20 minute pe zi.

Tehnica cuvintelor rezonante:

Cu ochii închiși își scanezi inițial corpul până ți-l relaxezi total și apoi repeți un cuvânt pozitiv (constructive) în gând, de exemplu pace(bucurie, curaj, liniște,fericire). Dacă atunci când te gândești și repeți acel cuvânt apare un gând intruziv îl observi și îl lași să plutească fără să îi dai atenție, inspiri și expiri profund și apoi te întorci la cuvântul pe care te concentrezi.

Din cercetările privind citirea activității cerebrale s-a constatat că atunci când spui un cuvânt pozitiv talamusul va recepționa mesajul cuvântului și îl transmite restului creierului.

Astfel tehnica cuvintelor rezonante crește dimensiunile neorcortexului și vor micșora amigdala limbică.

La fel gândurile și cuvintele negative sau distructive întrerup manifestarea genelor care reglează unul dintre cei mai importanți centri de limbaj ai creierului și anume zona Wernicke (este o zonă din creier prin care învățăm cum să interpretăm înțelesul cuvintelor).

Întreaga acțiune este coordonată în creier de procese bazate pe limbaj.  De aceea schimbând modul în care folosim limbajul ne schimbăm conștiința iar acest lucru influențează fiecare gând sentiment și comportament al vieții noastre.

Deci când îți modifici limbajul interior și exterior îți schimbi realitatea în care trăiești.

Aceasta te ajută să trăiești mereu în prezent. Iar atunci când ești în prezent  apare ca o trezire a conștiinței care luminează lobii frontali ca un foc de artificii.

Când se întâmplă acest lucru, în creier este inhibată capacitatea creierului de a genera sentimente de anxietate, iritabilitate, sau stres.

În finalul acestui articol pot concluziona că: cuvintele reprezintă alegeri.

Așa că vă invit să vă gândiți înainte de a vorbi, la puterea cuvântului pe care vreți să-l rostiți. Alegeți cuvintele conștient pentru a trăi conștient o viață minunată plină de bucurie.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

Pasiunea-forța care mișcă lucrurile

Noi oamenii suntem formați din materie, informație și energie. Se pare că cea care mișcă lucrurile este energia.

Atunci când facem ceva cu pasiune emitem o anumită cantitate de energie cu ajutorul căreia ne conectăm cu câmpul cuantic unificat și asta duce la o descărcare mai mare d energie. Astfel se mișcă lucrurile. Adică noi punem o mică parte de energie cu ajutorul căreia captăm mai multă energie care dă un impuls spre schimbare sau transformare.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Un maestru spune următoarea frază în lucrările sale: “îndrăgostește-te de viitorul tău, pune pasiune când vizualizezi viitorul tău și asta îl va aduce mai repede în prezent”.

Ce înseamnă viitorul tău, o creație mentală format din:

  • dorință,
  • o intenție clară și
  • o stare emoțională superioară ca frecvență.

Aceste trei te vor face să -ți creezi destinul pe care vrei să-l trăiești în viitor.

Destinul ți-l faci singur prin gândurile pe care le emiți și apoi  le rulezi. Aceste gânduri rulate  devin alegeri de viață care la rândul său creează atitudini și comportamente. Acele comportamente sau manifestări duc la trăiri cu emoții corespunzătoare, iar acestea la rândul lor generează alte gânduri de frecvență asemănătoare.

Așa că să luăm un exemplu

Creez un gând prin care spun că: azi voi întâlni oameni minunați cu care voi trăi starea de armonie. Mă gândesc de câteva ori la acest gând și îl rulez încet în mintea mea. Când activez câțiva neuroni împreună (prin acest gen de gând) ei se unesc și crează o conexiune neuronală. Această conexiune neuronală mă face să fac anumite alegeri, adică să merg pe un anumit traseu cu mașina, să ajung în anumite locuri, unde bineînțeles mă voi întâlni cu acei oameni minunați cu care voi crea armonia.

Acea conexiune și alegere mă va susține să am o anumită percepție despre oamenii cu care mă întâlnesc și anume: oamenii sunt minunați și creez armonie.

Această percepție mă va face să am o anumită atitudine cum ar fi: deschidere, încredere, curaj, iubire, înțelegere și armonie. Atitudinea duce la anumite comportamente și manifestări vizavi de oamenii cu care mă întâlnesc. Acele comportament vor crea anumite stări sau emoții de frecvență superioară gen bucurie, mulțumire, pace, împăcare, căldură sufletească și minunare (uimire).

Emoțiile la rândul lor mă vor duce să creez alte gânduri cum ar fi: Ce minunați sunt oamenii, cât de frumos poți comunica atunci când crezi în frumos și armonie, viața e fantastică sunt îndrăgostit(ă) de viață. Și uite cum încep să trăiesc cu pasiune viața din interiorul meu, din exteriorul meu, împreună cu mediul înconjurător (oameni, locuri, evenimente, situații) și cu întreg universul.

Și uite așa de la un gând constructiv ajungem să creăm armonie, să creăm alte gânduri constructive care ne duc să trăim pasiunea pentru ceva sau altceva.

Astfel pasiunea mișcă energia, mișcă lucrurile, mișcă evenimentele și situațiile pentru a ne aplifica câmpurile din jurul nostru și a le uni cu câmpul cuantic unificator și anume cu Dumnezeu.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și armonie.

Rugăciune

15994829_10154936810683739_46753014344658645_o„Părinte al luminii și al vieții, tu, Bine suprem!

O, învață-mă ce este binele, învață-mă ființa ta!

Mântuiește-mă de nebunie, vanitate și viciu,

De orice căutare meschină; și umple-mi sufletul

De cunoaștere, de conștiința împăcării și de virtute pură;

De fericire sacră, bogată, vie!” {Benjamin Franklin}

« Older Entries