Iertarea – aduce pace și liniște

Iertarea este un subiect inepuizabil despre care se vorbește din toate timpurile și despre care se va vorbi mereu. Am ales să vorbesc despre acest subiect deoarece, este cel care aduce liniștea și pacea interioară necesară bunăstării vieții.

Autor: Psiholog Niculina Gheorghiță

Iertarea este un act complex de conştiinţă, unul care eliberează psihicul şi sufletul din nevoia personală de răzbunare şi din percepţia de sine ca fiind o victimă. Ea este un act spiritual esenţial, care atunci când are loc ne deschide complet puterii vindecătoare a iubirii.

Când apare un subiect de neiertare sau suferință o parte din energia sufletului nostru rămâne acolo, în acel moment din trecut. De fiecare dată când ne aducem aminte de acel eveniment noi ne ducem cu conștiința noastră în trecut ca să ne recuperăm energia, dar dacă nu avem cunoaștere să ne retragem conștient energia, ea va rămâne tot acolo. Prin fiecare moment în care ne ducem în trecut noi ne devitalizăm, ne reîntoarcem mai supărați, fără vlagă iar în timp devenim mai înrăiți pe acel subiect.

Românul spune că timpul le rezolvă pe toate. Eu am descoperit că timpul le adâncește și mai mult, le cronicizează, iar această cronicizare duce la boli fizice, tulburări emoționale și psihologice.

Iertarea este un fenomen deoarece anihilează sentimentele dureroase din spatele acelui moment de suferință din trecut și ne eliberează sufletul pentru a continua călătoria vieții. Prin acest fenomen ne retragem energia sufletească lăsată acolo iar starea noastră va fi de liniște și pace, adică dispar fricile și toate acele voci din cap care ne creează suferință și neliniște. Când ne retragem energia sufletească înapoi ne simțim mai viguroși, mai vitali și nu mai consumăm din viața noastră rulând gânduri de răzbunare, de furie și de neîncredere.

Astfel iertarea duce la liniștea inimii și pacea minții iar acestea două duc la iubire divină.

Iertarea – Pace + Liniștea – Iubirea Divină

 Pentru a putea realiza iertarea este necesar să ne aducem atenția asupra celor trei instanțe implicate și anume: cel care s-a simțit ofensat, cel care a ofensat și mediul înconjurător sau oceanul informațional și energetic (universul cuantic) unde prin acțiunile noastre am creat dizarmonie.

Din tot ce am studiat, din tot ce am cercetat și din practica mea am descoperit că iertarea este un proces cu trei pași esențiali. Aceștia sunt:

1. Iertarea de sine – este un pas destul de dificil de realizat pentru că, noi oamenii am fost educați să ne criticăm pentru orice care nu funcționează bine, să ne blamăm și să ne minimalizăm. Din acest motiv atunci când apare un subiect dureros sau de suferință în relație cu alții sau cu o situație mereu ne învinovățim și ne culpabilizăm.

Pentru a reuși iertarea de sine am creat un algoritm sau o rugăciune care ne ajută să ne iertăm. Acesta algoritm se spune o dată pe zi timp de 21 de zile pentru reuși să ne iertăm și să creăm în creier o rețea neuronală a iertării de sine.

Algoritm pentru iertarea de sine:

– Mă iert pentru tot ce mi-am greşit de acum şi de altă dată, cu gândul,cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără de voie.

– Mă iert pentru tot ce am greşit, faţă de întreaga creaţie divină de acum şi de altădată, cu gândul cu vorba sau cu fapta  cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără de voie.

– Rog Sinele meu Divin să mă  ajute să mă pot ierta și să anihilez cu puterea intenției  toată dizarmonia creată  în jurul meu cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, de acum şi de altă dată.  AŞA SĂ FIE!

2. Iertarea pentru alții – este un pas prin care la nivel energetic și informațional recunoaștem că atunci când apare o situație de dizarmonie, conflict sau suferință, adevărul este undeva la mijloc adică am avut și noi partea noastră de neatenție sau lipsă de implicare prin care am atras acea situație. Veți spune care ar fi partea noastră pentru că el sau ea….? Eu consider că partea noastră a fost faptul că: fie nu am fost atenți, fie nu am comunicat la timp ce ne deranjează, fie nu ne-am exprimat nevoile în relație cu altul, fie am făcut compromisuri (adică am, călcat pe noi și am făcut ceva ce nu voiam doar ca să nu se supere celălalt), fie nu am vrut să vedem imediat acea situație iar cu timpul s-a acutizat până am ajuns la conflict, etc. Dacă reușim să ne iertăm pe noi ne va fi mult mai ușor să-i iertăm și pe alții.

Pentru a reuși iertarea altora am creat un algoritm sau rugăciune pe care vă recomand să-l spuneți o dată pe zi,7 zile la rând pentru a putea să vă extrageți înapoi energia sufletească lăsată în trecut, în acel moment de conflict sau suferință.

Algoritm pentru iertarea altora:

–  Rog sufletul lui .…..(numele), să mă ierte pentru tot ce i-am greşit de acum şi de altă dată, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, de acum și de altădată.

–  Iert sufletul lui ..…..(numele) pentru tot ce mi-a greşit de acum şi de altă dată, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, și-i dăruiesc din tot sufletul cu toată dragostea, toată iubirea mea tot ce am mai bun şi mai frumos în mine.

–  Anihilez cu puterea intenției divine toată dizarmonia creată în jurul nostru și în întreg universul cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă,  de acum şi de altă dată. AŞA SĂ FIE!

3. Formula magică – este o formulare de cuvinte de frecvență înaltă. Atunci când rostești aceste cuvinte, crești câmpul inimii tale iar prin această amplificare de câmp atingi câmpul inimii celuilalt. Formula magică în acest proces se aplică în ultima zi a rugăciunii de iertare cu alții, sau la nevoie atunci când vreți să comunicați și să fiți conectați cu cel cu care vreți să vorbiți.

Formula magică: “Iartă-mă, Te iert, Te iubesc, Mulțumesc” – și îți imaginezi cum îmbrățișezi mental persoana respectivă. Adică în mintea ta, te vezi cum îl/o îmbrățișezi ca și cum persoana respectivă ar fi în fața ta.

 Prin cuvântul Iartă-mă recunoști că nu ai fost prezent și atent la tine și a apărut acea situație;

Prin cuvântul Te iert, transmiți universului că-l ierți și ești responsabil de ce atragi în realitatea ta prin gânduri, emoții, stări, iar cei din afară sunt niște instrumente care aduc în viața ta ceea ce tu creezi la nivel mental.

Prin cuvântul Te iubesc, intri din nou în fluxul de iubire divină unde toți suntem unul, si amplifici câmpul inimii tale.

Prin cuvântul Mulțumesc, recunoști că din toate experiențele ai ceva de învățat iar toate aceste învățături te ajută să fii mai conștient de tine, de nevoile tale și de valoarea ta.

Aceasta etapă este foarte importantă deoarece cuvintele sunt cele care deschid universul cuantic pentru a crea realitatea. Dacă prin exercițiu și antrenament reușești să menții la nivel cuantic vibrația acestor cuvinte, toată viața ta va aduce manifestări ale acestor intenții exprimate verbal prin cuvinte.

Mult succes în a manifesta iertarea pentru a trăi starea de liniște și pace interioară.

Pentru a reuși iertarea vă mai pot fi de ajutor afirmațiile următoare:

„Eu sunt dintotdeauna liniște și pace interioară”;

„Eu sunt dintotdeauna echilibru mental și emoțional”;

„Eu sunt dintotdeauna armonie în relații”.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iertare

 

2 comments

  1. Valentina says:

    MULŢUMESC, Niculina!!!
    Formula magică face, cu adevărat, minuni!!!

  2. Natalia says:

    Dna Niculina va Multumesc din suflet pentru toate Învățăturile oferite !!!
    Ma ghidez după ele si am rezultate fantastice.
    Va apreciez la nesfârșit !!!!
    Mult succes!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *