Rezultatul unei acțiuni este exact credința ta în rezultatul respectiv

IMG_9479Se vorbește mult de credință despre faptul că de ea depinde totul, că dacă o avem schimbăm realitatea în care trăim și altele asemenea.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

S-a spus încă de acum 2000 de ani de către Iisus “credința ta te-a vindecat” sau „dacă ai credință cât un bob de muștar vei muta și munții ”, etc. Sunt extrem de multe pilde mărturii cum credința a transformat totul în altceva.

   Într-o zi mergând peste munți și văi cu mașina, meditam la cum funcționăm și ce din noi face ca ceva să se întâmple iar în fundal am auzit o expresie: rezultatul unei acțiuni este exact credința ta. Inițial m-am scuturat parcă mi-a trecut un fior prin tot corpul, parcă s-a oprit lumea în loc și a înghețat fluxul de conștiință pe care eram și imediat s-a deschis o altă stare, un alt flux de conștiință, o altă realitate.

   Atunci mi s-a clarificat acest subiect la modul că am văzut clar cum dacă crezi că ceva funcționează și reușești atunci așa se întâmplă.

   Am revenit la aceste afirmații despre cum îți creezi realitatea și am realizat că ele sunt o formă de a ne crește credința în ceva sau altceva. Am să vă dau un exemplu personal. Eram la Chișinău la un examen. Când l-am terminat m-am uitat la ceas și am zis că în două ore sunt acasă la Iași, deoarece eram plecată de dimineață și vroiam să ajung cât mai repede la micuța mea. Am plecat am mers regulamentar și deodată mi-am dat seama că nu am luat în calcul timpul pentru a trece cele două frontiere(moldovenească și românească). Eram la Ungheni și am zis eu la 17.30 sunt acasă, adică mi-am activat credința că așa va fi indiferent ce frontiere am de trecut. Miracol sau crearea realității conștient,  ajung la frontiera moldovenească  la ora 17.00, nici o mașină în fața mea. Îmi dă imediat actele și merg mai departe. Ajung la frontiera românească în fața mea o singură mașină la care era deja cineva și deodată văd că iese un domn din birouri vine direct la mine îmi face semn să trec pe o bandă care era liberă, îi dau actele mi le dă imediat înapoi și îmi urează drum bun. Asta înseamnă că la ora 17.06 am ieșit de la punctul de frontieră românesc. Așa că având acea credință că voi ajunge acasă la ora 7.30 a făcut posibil acest rezultat. Deci credința într-un rezultate este rezultatul însuși.

   M-am mai convins încă o dată că totul este posibil dacă crezi și intră în aria ta de acceptare că e posibil.

Trecând mai departe, de fapt ce se întâmplă când tu crezi că ceva va fi într-un fel sau altul? Din cercetările și trăirile mele am constatat că fiecare credință îți deschide un flux de potențial cuantic prin care toate se așează de la sine conform credinței tale.

    Noi fiind uniți la nivel de Sine cu tot și toate, atunci când eu am crezut că voi fi acasă la ora de mai sus, se pare că Sinele persoanei care a ieșit din birou să îmi verifice actele a preluat informația de la Sinele meu cum că vreau să trec repede și  domnul a ieșit afară chiar atunci. Putea să lase să aștept la rând pentru că nu erau mulți oameni în fața mea, dar ceva din el l-a scos afară. De aceea atunci când crezi în ceva tu de fapt în potențialul cuantic ai transmis acea credință iar cei care sunt pe recepție, frecvență cu tine se implică în realizarea credinței.

    Acum îmi aduc aminte de o persoană de la București care era prin Iași în interes de serviciu. Acea doamnă a vrut neapărat să mă cunoască și astfel a plecat de la ora 08  din hotel si a venit la clinică. Specific că era sâmbătă și era o zi când eu vroiam să plec de la ora șapte de acasă la munte. Deci după cum aveam eu planurile nu avea nici o șansă să mă cunoască. În schimb în acea dimineață s-a defectat ceva la pompa de apă și soțul meu la ora 7 a chemat un instalator care a lucrat la acea defecțiune. Așa că în loc să plecăm la ora 7, am chemat instalatorul la ora respectivă. Mereu mă întreb cu cea am adus în realitatea mea această situație și când am ieșit afară să i-au ceva o găsesc pe acea doamnă la poartă. Eu eram în haine de casă, ea se uita consternată la mine și am întrebat-o dacă caută pe cineva? Mi-a zis că mă caută pe mine. Am mers i-am deschis și am invitat-o să vorbim câteva minute că eu trebuie să plec. Instalatorul a lucrat și a revizuit defecțiunea la ora 9.30 când eu am terminat de vorbit cu acea doamnă minunată.

   Astfel ea mi-a povestit că și-a dorit atât de mult să mă cunoască personal încât așa a crezut că mă va găsi. Deci credința ei a făcut ca eu să mai stau câteva ore acasă ca să mă întâlnească.

   Care a fost aici mecanismul: Pompa avea o defecțiune mai veche, sinele ei a transmis către sinele meu că vrea să se întâlnească cu mine; atunci defecțiunea s-a manifestat în acea zi pentru că doamna a crezut că mă va cunoaște și astfel s-au rezolvat trei situații dintr-un foc. S-a reparat pompa, m-am întâlnit cu doamna și am mers și la munte tot în acea zi.

    Așa că atunci când crezi într-un rezultat așa va fi.

Uitați-vă la viața voastră și vedeți care sunt rezultatele. În funcție de ele vă veți da seama dacă aveți credință că se vor împlini sau nu.

Sunt tot felul de persoane care mă întreabă ce afirmație să facă pentru cutare sau cutare necesitate. Pot să le ofer un set de afirmații dacă nu își cresc credința că e posibil, nu se văd rezultatele.

Prin aceste afirmații vă dezvoltați credința. Dacă nu funcționează între 1-6 luni înseamnă că nu credeți că se poate întâmpla, nu intră în aria de acceptare că este posibil acel rezultat pentru care emiteți afirmația. Atunci spuneți doar ca să vă mai convingeți o dată că nimic nu funcționează, că sunteți o victimă, că nimeni nu vă iubește și că cineva acolo sus nu vă ascultă.

   Așa că dacă ceva nu funcționează întrebați-vă:

  • Cu ce din interiorul meu de fapt nu vreau să se împlinească?
  • Ce beneficii interne am?
  • Ce pierd dacă se împlinește dorința?

  La întrebarea ce pierd?- pot fi: atenția celorlalți, ies din victimă și nu mai pot manipula emoțional pe cei din jur(asta este o formă de putere primitivă – deci îmi pierd puterea), e necesar să-mi asum responsabilități și îmi este frică, etc.

Inițial o să spuneți că vreți, etc, dar dacă rezultatul diferă de ceea ce verbalizați, de fapt credința voastră este conform rezultatului creat.

  Dragi prieteni creatori aduceți-vă puterea în interior pentru a vă putea crea o viață minunată. Adresați-vă întrebări reflexive (adică voi vouă) și vă veți cunoaște: stările interioare, credințele, capacitățile activate, vulnerabilitățile. Prin cunoașterea de sine vă veți putea crea o viață conștientă așa cum vă doriți conștient. Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire

4 comments

  1. Stanicel Cristiana says:

    Da,asa este.De multe ori pierd aceasta credinta ca asa se va intampla si se realizeaza…ceea ce accept subconstient.DEscoperirea aceea ce vreau sa se manifeste in realitatea mea este uneori greu de facut,se riduca adevarate ziduri cand ma indrept catre frici,catre conditionari.Dar acum am aflat cai prin care pot trece dincolo si pentru aceasta va multumesc din inima.

  2. dumitru laura says:

    Cu frica mai avem nitel de luptat…

  3. Luminita says:

    Sa va dea Dumnezeu sanatate ! Va sunt foarte recunoscatoare si va multumesc din tot sufletul ! Am primit mare ajutor prin aceste articole , din cartile dumneavoastra , prin clipurile in care v-am urmarit vorbind . Sa va intoarca Dumnezeu si Universul insutit si inmiit , tot binele pe care il daruiti oamenilor , explicandu-le exact si pe intelesul tuturot cum sa-si schimbe viata in bine ! Multumesc !

  4. Natalia says:

    Mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *