Să trăiești cu inima ușoară

Ceahlau 26.10.2013 421Pentru a putea trăi cu inima ușoară este necesar să respecți trei porunci esențiale. Acestea sunt: „nu compara, nu judeca și nu încerca să înțelegi cu mintea limitată.

Sunt trei porunci pe care dacă le aplici vei trăi starea de pace și armonie atât interior cât și în exteriorul tău.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Ce înseamnă “nu compara”?

De fapt se referă la a ieși din programele prin care am fost educați ca mereu să ne comparăm cu alții. Aceste programe ni s-au implementat foarte ușor prin examenele competitive susținute, prin evaluările date la fiecare nivel al vieții noastre, prin promovări, prin poziția socială, etc. Prin toate acestea am fost învățați să nu mai fim noi ci să ne modelăm după cum ne spune societatea și cei care ne-au evaluat. Astfel în loc să ne armonizăm cu ceea ce suntem ca potențial cuantic am rămas ancorați în aceste idei de separare de sine și de alții, ceea ce a dus la diverse suferințe.

Prin “nu compara” de fapt se deschide în noi starea și atitudinea de “a fi tu însuți/însăți”. Atunci când îți desfășori viața sub acest program de a compara mereu tot și toate, ești într-o continuă luptă de a fi diferit de tine, de alții, de tot ce te înconjoară și ieși de sub legea armoniei – care este o lege firească a universului. “Procesul comparației ne zăvorăște pur și simplu într-o închisoare chinuitoare”{Wiliam Bruge Joy}.

Sub acest sistem de credințe ești mereu în competiție, ești mereu pe fugă fără a avea timp să stai și să fii tu cu tine în realitatea ta.  Poți elimina această conexiune, convingere creată și alimentată din mica copilărie lucrând conștient cu tine ca măcar 21 de zile și mai apoi 4 luni să fii atent mereu la dialogurile tale interioare și exterioare vizavi de comparații. Să te autocorectezi în permanență pentru a putea să nu mai dai energie acelei rețele de “a te compara”, astfel încât să conștientizezi și să trăiești libertatea în manifestarea divinului din tine.

Lucrând conștient cu asta vei manifesta măreția sinelui divin, te vei lăsa ghidat de sinele divin și vei face diverse schimbări sau transformări în a te manifesta în și pentru evoluție și armonie. Astfel vei ajunge să trăiești cu inim aușoară.

Atunci când ești tu autentic vei scoate la suprafață manifestarea sinelui divin, ceea ce va duce la bucurie, împlinire, fericire și evoluție.

La nivel de sine toți știm că suntem divini, eterni, nemuritori,că fiecare individ este o reprezentare distinctă și unică prin formă și psihic iar fiecare e important în univers prin tot ceea ce manifestă. Când putem aduce în modul de a gândi și a ne manifesta acest adevăr ieșim de sub semnul comparației și trăim în, cu și pentru creație dezvoltatoare.

Ce înseamnă “nu judeca”?

Judecata provine din sistemele valorice condiționate și își are rădăcina în arcul reflex afectiv. O judecată poate fi doar o reacție la experiența prin care trecem. Reacțiile noastre la diverse acțiuni ale altora sau ale noastre sunt răspunsuri formate în funcție de cultura și subcultura creșterii și instruirii noastre. Pentru a reuși să ieșim din judecată este important să avem ca obiectiv acest lucru și să vedem orice acțiune sau manifestare, limpede fără să reacționăm. Reacția este semn de judecată. De aceea poziția de observator este ideală pentru acest antrenament în a nu judeca. Când ești în observator nu intervine structura afectivă (sentimentele și emoțiile) și poți acționa ca un om matur și echilibrat mintal și emoțional.

În cartea Teosofia a lui Rudolf Steiner găsim un paragraf care ne dezvăluie câteva elemente despre judecată și cum să ieșim din ea:

„Una din primele aptitudini pe care trebuie să și le dezvolte un om dornic să dobândească o viziune superioară a lucrurilor… este expunerea fără rezerve și prejudecăți la ceea ce-i rezervă viața omenească sau lumea exterioară omului… Cunoașterea este primită numai în acele clipe când tace orice judecata, orice criticism venit din noi înșine….Această expunere lipsită de prejudecăți și critică nu are nimic de-a face cu credința oarbă. Important este nu să putem crede orbește în ceva, ci să nu punem o judecată oarbă în locul impresiei trăite.”

Ce înseamnă “nu încerca să înțelegi”?

Se referă la nu încerca să înțelegi cu mintea limitată, creată în și din condiționări, prejudecăți ce se află în partea nevăzută a lucrurilor, în partea subtilă a fenomenelor. De ce să nu încerci acest lucru pentru că oricum nu ai sorți d eizbândă ca dintr-o lume și minte limitată să concepi, să vezi și să cunoști ce se află într-o minte nelimitată. Diferența între a înțelege din mintea limitată și trăirea fenomenului propriu-zis este ca de la cer la pământ.

Trăirea pură, implicarea în aici și acum îți poate da satisfacția, bucuria și fericirea clipei a momentului prezent. Sunt fenomene pe care oricât am vrea să le explicăm nu avem cuvinte de exprimare sau verbalizare. Uneori ne este mai ușor să manifestăm trăirea prin corpul fizic, adică mesajul nonverbal decât prin cel verbal.

Această poruncă ne scoate din nevoia de a înțelege din această perspectivă. Dacă ieși din această nevoie, acel flux de conștiință se închide și accesezi unul de frecvență ridicată prin care descarci infromații și știi din conștiința superioară ce îți este necesar pentru manifestarae spiritului în materie.

În spatele nevoii de a înțelege se află nevoia de a controla, care se manifestă pentru că îți este frică de suferință. Doar că această tendință te duce mai mult în suferință. Deoarece înțelegerea ta limitată de multe ori te bloghează în a trăi și a experimenta cu inima ușoară.

“Toate cele trei porunci privesc renunțarea la ideile despre ce ar trebui să fie și acceptarea a ceea ce este, iar suferința provine din cramponarea de ce ar trebui să fie și respingerea a ceea ce este.”

5 comments

  1. Un articol minunat! Multumesc D-na Niculina!

  2. elena says:

    Just!

  3. monica says:

    Multumesc.
    Mi e inca sete de aparitiile tale(articole, video) chiar daca te urmaresc de peste 2 ani.
    Sa ne traiesti!

  4. bogdan says:

    Da pe intelesul tuturor,,,nu stiu cat de usor e sa sfarami tiparele vechi

  5. Oana Gagenel says:

    Draga Niculina!

    In curand ne vom cunoaște si in planul fizic

    Iti doresc un an cu mult mai bun decât crezi că poate fi!

    ☺ana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *