Scoica

    Scoica

37                                            de Lucian Blaga

           C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine

                              Și inima

              mi-o prind în mână: tremurând

          Îmi strâng comoara la ureche și ascult:

Îmi pare,

Că țin în mâini o scoică,

În care

Prelung și nențeles

Răsună zvonul unei Mări necunoscute….

O, voi ajunge, voi ajunge

Vreodat pe malul

acelei Mări, pe care azi

o simt,

Dar nu o văd?…

2 comments

  1. valentina says:

    minunat, ne spune ca inima este locul sinelui divin prin care apartinem de Dumnezeu. fantastic

  2. Aurelia says:

    Super poezie exact asa simt sau simtim ca suntem multi care simtim asa cum spune si în poezie “marea pe care o simt” da sigur ca ajungem pană la mal de vrem cu adevarat.
    Multumim de poezie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *