Sindromul “salvatorului” ne îndepărtează de Sinele Divin

Încă de când suntem mici ni se repetă într-una ajută pe aproapele tău, iubeşte pe aproapele tău, fă cât mai multe fapte bune. Apropo de fapte bune “drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”, iar din acest articol veţi vedea explicaţia acestui adevăr. Societatea şi educaţia ne spun că: mai puţin contezi tu şi ce simţi tu, important este să ajuţi pe cei din jur şi să fii în rând cu lumea, adică uniformizaţi – ca să fii mai uşor de manipulat, pentru că dacă ai atitudine faci “probleme” în sistem.

Aceste lucruri ni se implementează în minte ca nişte programe pe care trebuie să le urmăm ca să ne fie bine în viaţă. Dar ironia sorţii niciodată nu ne este bine atunci când punem pe altcineva pe primul loc, iar noi devenim marionete uşor de manipulat, devenim falşi şi foarte obosiţi, pentru că atunci când îi ajuţi pe toţi nu mai ai timp de tine şi de experienţele tale, nici nu mai ştii pe unde eşti de multe ori.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Cu timpul ajungem să nu mai putem spune „nu” atunci când chiar nu putem ajuta, pentru că trebuie să facem multe fapte bune ca să ne “mântuim”.

De aici apar în mintea noastră alte subprograme, le-aş numi eu de genul:

– nu sunt suficient de bun, dacă spun „nu”;

– nu o să mă mai iubească nimeni dacă spun „nu”;

– nu vreau să sufere nimeni dacă spun „nu”;

– nu vreau să rănesc pe nimeni dacă spun „nu”,etc.

O participantă la seminariile mele spunea la o întâlnire că a avut o revelaţie când era într-o biserică la slujba de Duminică. În timpul slujbei când se spune Tatăl nostru, a realizat că se spune Tatăl nostru şi nu Tatăl meu, adică, nu ea trebuie să salveze pe nimeni, ci fiecare avem acelaşi Tată Creator şi fiecare ne putem salva şi ajuta  singuri.

E o iluzie să crezi că salvezi pe cineva; dinpotrivă, devii „călău” pentru acea persoană deoarece nu-l laşi să se ajute să-şi creeze noi reţele neuronale prin care să stăpânească experienţele viitoare. De curând am decis să nu mai fac nimic pentru copii mei din ce pot ei face, mă uit la ei cum fac, îi observ şi îi las să experimenteze. Vreau să spun că e fantastic, atât pentru ei cât şi pentru mine, deoarece ei trăiesc acea experienţă şi-o însuşesc şi oricând vor putea să o facă din nou cu succes, iar eu nu mai sunt atât de trasă în toate părţile şi de obosită.

Băiatul meu cel mic – de 7 ani – într-o zi a luat un cuţit în mână să cureţe un kiwi. Eu când l-am văzut repede să-i iau cuţitul că el se va tăia şi îi explicam că nu are voie să umble cu cuţitul, că este periculos. I-am luat cuţitul, am curăţat fructul şi în tot acest timp el plângea. Eu nu înţelegeam ce are. Am terminat de curăţat şi i-am dat să mănânce şi atunci cu lacrimi în ochi mi-a zis că era plăcerea lui să cureţe acel kiwi, şi că acum nu mai vrea. A fost o lecţie extraordinară. Am rămas paralizată fără să mă mişc vreo 5 minute, timp în care în mintea mea s-a derulat tot programul şi scenariile prin care facem foarte mult rău copiilor noştri; printr-o hiperprotecţie  exagerată nu-i lăsăm să se dezvolte experimentând. Şi de atunci am încredere în el şi nu păţeşte nimic. Copiii se lovesc sau se accidentează când noi cu mintea noastră nu avem încredere în ei şi atragem cu mintea noastră tot ce gândim despre o anumită situaţie. Aşa că grijă mare…, suntem cam responsabili de ce creem în jurul nostru.

Crezi că cei care te iubesc cu adevărat se vor supăra când tu spui “nu” la ceva ce chiar nu poţi sau nu ai cum? Vei avea o mare surpriză, aşa cum am avut şi eu să văd că interlocutorul meu nu s-a supărat ci din contra a rezolvat mult mai repede şi mai uşor decât aveam eu resurse şi timp. Şi e normal aşa, când ai o nevoie, problemă, tu eşti cel mai în măsură să o rezolvi pentru că dacă ţi-a apărut înseamnă că chiar poţi să o rezolvi. Tot ce primeşti, primeşti deoarece eşti pregătit, deci poţi. Cum se spune din popor „Dumnezeu îţi dă atât cât poţi duce”, nu mai mult.

De multe ori spunem “nu” pentru că nu vrem să refuzăm sau să rănim pe cineva (vezi programul implementat), nu ştii dacă răneşti sau nu pe celălalt dar mintea ta crede asta. Cu toate acestea îi rănim şi pe alţii şi pe noi dacă ne prefacem că totul e în regulă, atunci când nu e. Când încerci să-i protejezi pe ceilalţi de fapt vrei să te autoprotejezi pe tine. Dacă ai avea încredere că prietenii sau cunoştinţele tale sunt capabile să facă faţă unui “nu”, atunci nu ai mai ascunde adevărul. Atunci când îi consideri slabi pe ceilalţi de fapt îi deconsideri şi dimpotrivă, le recunoaştem valoarea atunci când suntem sinceri şi oneşti.

Sunt atâtea familii, cupluri care stau într-o relaţie de compromis de teamă să spună că nu mai merge sau nu aşa văd ei iubirea, etc, şi unde este acum societatea datorită acestor compromisuri? Se vede cu ochiul liber într-o mare suferinţă de la parteneri de cuplu, copii, sisteme, guverne, etc.

Într-o relaţie dacă nu câştigă amândoi nu câştigă nici unul. Dacă partenerul sau partenera şovăie în relaţie nu mai lăsa lucrurile să treneze. Fie pui punct fie îţi schimbi punctul de vedere. De obicei există modalităţi de a ameliora o situaţie(sau atitudinea faţă de ea) pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Când ai de luat o decizie nu uita să te conectezi la Sinele tău Sfânt şi să repeţi de cât mai multe ori „sunt dintotdeauna ghidat(ă) de Sinele meu Sfânt”.

Adesea trebuie să faci unele schimbări, alteori trebuie să-i pui punct. Poţi anunţa orice – o demisie, încheierea unei relaţii sau schimbarea unei relaţii – cu dragoste, apreciere şi respect.

Dacă eşti sincer şi respectuos cu ceilalţi, îi protejezi mai mult decât dacă le spui „nu”. Un „nu” cinstit este la fel de important ca şi un „da” cinstit pentru că îl slujeşte şi îi binecuvântează în egală măsură pe cel care-l spune şi pe cel căruia îi este adresat.

De fapt când spui un „nu” îi dai celuilalt dreptul şi ocazia să experimenteze, să-şi demonstreze că poate face el ceva, să câştige şi să-şi recapete încrederea în forţele proprii, deci abia atunci îl ajuţi cu adevărat.

Eu am reuşit să scap de acest sindrom, care era alimentat de subprogramul nu sunt suficient de bună dacă …, abia de jumătate de an şi mă simt extraordinar; viaţa mea şi a celor din jur este alta, am o pace interioară pe care nu am experimentat-o niciodată în viaţa mea indiferent câte slujbe, rugăciuni, cursuri şi meditaţii am făcut. De atunci totul este magnific. S-a produs într-o clipă când am primit informaţia de la Sinele meu Divin că de fapt fac mult rău oamenilor că nu îi las să-şi creeze propriile lor reţele neuronale cu care să poată lucra ori de câte ori au nevoie. Dacă eu pot este rezultatul faptului că în timp mi-am creat reţelele necesare cu care pot experimenta. Am o vorbă: dacă un singur om din univers poate ceva, atunci orice om poate, numai să vrea şi să acţioneze în direcţia dorinţei lui. Iar dacă eu îi ajut, făcând în locul lor ceva ce pot şi ei, atunci ei nu-şi crează reţele suficient de solide să se  poată ajuta singuri, iar atunci când nu voi fi lângă ei vor suferi că nu vor şti ce au de făcut.

Aşa că de atunci oricine vine să-l ajut prima întrebare cu care încep discuţia este „Tu ce ai făcut pentru această situaţie?” Dacă a făcut ceva îi mai dau câteva repere sau pârghii, dacă nu îi spun ce să facă şi el să facă, mai departe este treaba lui dacă vrea să acţioneze sau nu, nu trec peste liberul arbitru al  nimănui.

Îi spun să repete afirmaţii de genul:

  • “am dintotdeauna încredere în mine”;
  • “sunt dintotdeauna un geniu”;
  • “sunt dintotdeauna plin de inspiraţie divină”;
  • “sunt dintotdeauna inteligenţă creatoare”;
  • “sunt dintotdeauna plin de forţă vitală”;
  • “Eu dintotdeuna pot tot ce vreau şi îmi propun”; etc.

Acesta este ajutorul pe care îl pot da în prima fază, dacă ştiu, să îi spun ce să facă (adică nu mai fac eu în locul lui), apoi în a doua fază îl trimit la Sinele lui Divin să intre în contact cu el, că El ştie cel mai bine ce şi cum să facă, şi astfel toată lumea este fericită, liniştită, în pace şi celui care experimentează îi creşte sufletul şi are mari satisfacţii că a reuşit singur. Vă daţi seama ce satisfacţie ai când faci tu ceva şi îţi reuşeşte. De fapt atunci îţi găseşti puterea interioară, devii propriul tău stăpân şi eşti liber precum vulturul.

Dacă scoţi la lumină ceea ce e în tine.

Acel ceva te va mântui.

Dacă nu scoţi la lumină ceea ce e în tine.

Acel ceva te va ucide.   (Evanghelia după TOMA)

Fiecare dintre noi este creatorul propriei sale realităţi. Cum am trăi într-o lume în care toţi suntem creatori şi fiecare va veni cu creaţia sa şi ne vom veseli şi bucura cu toţii de roadele creaţiei noastre. Spor la lucru. Cu drag

11 comments

  1. MIRON MIHAELA says:

    Să fiți binecuvântată de DUMNEZEU !
    Viața mea s-a schimbat total de când v-am întâlnit și pentru acest lucru vă rămân îndatorată.
    Cu prețuire,
    MihaelaMiron

  2. holisterapi says:

    Să fiţi binecuvântată şi d-voastră, şi să se manifeste cât mai mult Sinele Divin şi în d-voastră.

  3. Totul e adevarat pentru ca am incercat toate astea! Suntem minunati cu totii si cu totii avem locul nostru ,fara sa ne umbrim si fara sa ne luam din stralucire unul altuia. Putem sa stralucim impreuna , co-creatori ai Universului. Indrazniti! Va veti descoperi minunati pentru ca puteti face minuni!

  4. holisterapi says:

    Suntem minunaţi şi avem un potenţial divin, fantastic, numai că îl inhibăm cu credinţele noastre conştiente sau inconştiente. Dar eu am încredere că toţi oamenii sunt minunaţi şi va veni o zi în care se vor trezi, spre binele lor şi a lumii exterioare.

  5. Ana Mioara Moraru says:

    Ana Mioara Moraru
    4 iunie 2012, 8.41am

    Minunat articol, ca de obicei, tonifiant prin evidentierea posibilitatilor de a schimba efectiv ceva spre bine in viata noastra.
    Exemplific:am fost acum 2 zile plecata intr-o deplasare la Sovata ce a presupus de fapt o noua si diferita atitudine a mea fata de propria mea viata; ma rog-a fost de bine, placut. Am revenit acasa si, a doua zi, pentru ca-mi trecuse-ca fulgerul-prin cap ideea ca, dupa asa un bine si placut , “regula trecutului ” spune :atentie, urmeaza obligatoriu neplaceri, o suparare, ceva..adica, nu te bucura prea mult timp si revin-o la realitatea de acasa. Am trecut rapid peste gand, ceva de genul…lasa, n-o sa fie chiar asa , doar am lucrat cu Sinele divin in fiecare zi din ultimul timp..A urmat ca, in seara zilei dupa reintoarcerea din calatorie, am facut o infectie urinara de toata frumusetea, cu usturimi pana la lacrimi si cu mici cheaguri de sange in urina rozale, ce mai -urat de tot, cum nu mai avusesem(eu nu sunt o bolnavicioasa). Trebuia sa ies din casa sa duc un pachet la o cunostinta si ma simteam in maxim discofort :usturime, parca trebuia sa caut un tufis sau o toaleta publica, ce mai , ingrijorator.
    Si acum , reactie: am spus stop la panica, am identificat ca mi-e frica( inca) de durere/boala, am cautat o “deviza” mobilizatoare cu care sa ma adresez Sinelui si, pe strada mergand, in gand si murmurand printre dinti ca sa nu ma vada lumea , am rostit: “Sunt dintotdeauna sanatate radianta”, “Sunt dintotdeauna si pentru totdeauna imuna si de neatins pentru orice tip de infectie si boala”. am fost concentrata sa numar cel putin cele 21 de rostiri, asta a fost ok -ul suplimentar ca a estompat senzatiile dureroase, am parcurs evident mai rapid distanta.
    Acasa dupa ce am revenit, nici o imbunatatire. am facut o baie locala..ceaiuri si o stical cu apa calda la baza rinichilor, in pat, la cald si reluand deviza sanatatii radiante. Am adormit inclusiv pe fundalul gandului ca, la nevoie, plec la Urgente la spital.. Asta a fost manifestarea reminiscentelor fricii de durere..A doua zi dimineata m-am trezit calma, fara marea usturime-doar o senzatie de disconfort, m-am gandit la un medicament pt interventie de ajutor al sistemului urinar afectat, daar..mi-am reconsiderat atitudinea ajutata fiind de preocuparea – de unde gasesc bani pt medicament…? Una peste alta, din lipsa momentana a banilor , am ramas doar la varianta Sinelui, asa ca am repetat deviza sanatatii radinate.
    Am detaliat toata patania , poate e util si altor cautatori ai Sinelui divin din ei – adevaratul Salvator in orice situatie. Lipsa pe moment a banilor pt medicament m-a impins “sa ma rezum” la ce am , adica devizele mele mobilizante. Pt ca subiectul e actual, maine voi continua sa spun ce a urmat cu experimentul meu de autovindecare prin Sinele divin chemat si pus la treaba..
    Mi-ar fi utile niste recomandari..pana ne punem pe treaba solitari si autonomi avem nevoie de indrumari..Regret ca n-am ajuns la intalnirea cu R. , dar Sinele mi-a/m-a trimis spre alta experienta majora in viata mea. Am un prieten..
    Inca o data – multumiri si aprecieri pentru munca pe care o faci cu atata placere.
    Cu drag, Ani.

  6. holisterapi says:

    Felicitari pentru o noua relatie fericita. Asa sa fie! Mult bine

  7. Ana Mioara Moraru says:

    Multumesc pentru incurajare. Am gasit si recomandarile de care aveam nevoie – am citit articolele ulterioare, pana la zi. As spune si eu : exista un sistem si – FUNCTIONEAZA. ! Da, noua relatie, desi are fix o saptamana, e deja fericita pentru ca am trait-o/o traiesc onest, in prezent, si cu/prin Sinele meu. Pentru toti cei ce se bucura, numai bucurii in continuare! Asa sa fie!

  8. “ajută pe aproapele tău, iubeşte pe aproapele tău” nu este tot una cu “pune-ti pe primul plan aproapele si apoi pe tine” si nu cred ca la acest lucru se referea Iisus cand ne indemna sa ne iubim si ajutam semenii. O persoana poate sa fie plina de compasiune si in acelasi timp sa fie o persoana foarte echilibrata psiho-emotional astfel incat sa nu se simta neiubita sau nedemna daca nu ajuta. Cu lucrurile spuse in partea a doua articolului sunt in mare masura de acord, trebuie sa lasam pe fiecare sa-si creeze personalitatea, sa-si descopere sinele, sa greseasca si sa invete din greseli. In plus, simpla repetare a afirmatiilor nu functioneaza daca nu se face in prealabil si o restructurare cognitiva deoarece dupa cum bine stiti baza de date a subconstientului s-a format cu preponderenta in primii 6 ani de viata a fiecarui om prin inregistrarea fiecarei informatii venite din mediul inconjurator. Pana la aceasta varsta copilul nu are gandire critica si se inregistreaza totul, asa ca se merge intai pe restructurarea informatiei inregistrate defectuos “nu sunt valoros daca nu ajut” si apoi, in a doua faza se merge pe retetitia acestor afirmatii (insotite de actiuni constiente – altfel toata repetitia este degeaba). din pacate asa functioneaza psihicul nostru. Insa cu efort sustinut totul este posibil. Cu respect, Daniela Teodora Onca – psiholog clinician si psihoterapeut.

  9. holisterapi says:

    Multumesc pentru interventie. Si eu merg pe aceiaşi paşi pe care i-aţi specificat. Restructurare cognitivă şi apoi implementarea afirmaţiilor. Dar aceşti paşi se realizează într-un curs structurat pe practică şi multă practică. Studiez d ceva timp psihologia cuantica si teoria lor şi practica mea mi-a demonstart că, cu disciplină şi dorinţa de schimbare totul este posibil. Mult succes în tot ceea ce faceţi şi numai bine.

  10. Lucica Cotta says:

    draga mea Nic….te iubesc si-ti multumesc pentru cele mai frumaose luni din viata mea…

  11. Mirela Lenghen says:

    Multumesc frumos pentru doza “crescuta” de naturalete si frumusete. Binecuvântari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *