Vindeca-te singur! (V)

20140816_170653Sistemul limbic, contactul fizic și activitatea sexuală

Contactul fizic prin atingeri, mângâieri, alintături este esențial pentru o sănătate solidă a cuplului și a ființei umane.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Persoanele care sunt irascibile și depresive sunt persoane care nu au contact fizic de acest gen cu partenerii de cuplu. În practica mea profesională cât și în  studiile științifice din domeniu s-a constatat că, atunci când a revenit contactul fizic ca practică frecventă în relația de cuplu s-au diminuat sau chiar au dispărut atât irascibilitatea cât și stările depresive. Ce simplu și la îndemâna tuturor să ne autovindecăm.

“Atingerea este esențială pentru a trăi., spune Dr. Daniel Amen

O relație reprezintă o legătură cu două sensuri, adică afectivitatea care determină funcționarea sănătoasă a relației de cuplu, este firesc să fie reciprocă.

Pentru consolidarea relației, cuplul este bine să se îmbrățișeze și să se sărute, să-și spună vorbe de alint care le induc valoare, respect, bună dispoziție și să stabilească un contact vizual afectuos.

Un cuplu real care vrea să se dezvolte unul pe lângă altul are nevoie de susținerea și confirmarea celuilalt. Pentru aceasta vă recomand să vă salutați autentic partenerul de cuplu prin formula:

Te iubesc,Te accept și Te apreciez așa cum ești.

Este un salut care face miracole. Testați și vedeți ce trăiți și ce simțiți lângă partener(ă).

În același timp relațiile intime au nevoie de dragoste intimă pentru a înflori. Relația nu poate consta doar în conviețuirea sub aceluiași acoperiș a două persoane de sex opus care au făcut niște copii, o casă, o afacere și discută din când în când despre facturi și cum e vremea de afară.

Dacă nu există un contact fizic suficient, unei relații intime îi lipsește ceva esențial pentru ființa umană. Fără acest element dragostea se va stinge în cele din urmă, iar persoana căreia îi lipsește afecțiunea se va retrage și o va căuta probabil în altă parte sau va pica în depresie, nefericire și în final în boală.

Atingerea este esențială pentru umanitate. Mângâiați-vă partenerul sau persoanele iubite în mod regulat. Când vă îmbrățișați cu ei, mângâiați-i, veți simți o liniște și o siguranță maximă, câmpurile energetice se mulează unele pe altele, iar sistemul limbic secretă endorfine și alți neurotransmițători care ne ajută să ne vindecăm rănile emoționale din interior spre exterior. Mesajele verbale și atingerea oferită și primită în mod regulat ne îmbunătățesc sănătatea sistemului limbic și conexiunile formate la nivelul sistemului limbic profund.

“Ori de câte ori o persoană este implicată într-o relație de natură sexuală cu altcineva se produc modificări neurochimice în creierul amândorura, care susțin crearea legăturilor limbice, emoționale. Orgasmul este descris la nivel cerebral ca o  convulsie la scară mică a sistemului limbic, tinde să scadă sau să se elibereze de tensiune activitatea acestuia. Sexualitatea este sănătoasă pentru creierul uman care este conceput pentru relaționare…. În același timp, conexiunile limbice reprezintă motivul pentru care, în marea majoritatea a cazurilor, sexul ocazional nu funcționează cu adevărat pentru a avea același efect în atingerea întregii ființe cu suflet și trup.” – Dr. Daniel Amen

Interesant ce spune acest medic și cercetător în domeniu. De meditat, experimentat și vindecat sistemul limbic profund. Cu drag pentru o viață fericită în cuplu.

25 comments

  1. Samciuc Cristina says:

    Mulțumim, foarte interesant si la îndemâna oricui.

  2. Zoe says:

    Citeam pe undeva ca Romanii sunt fruntasi la divort in Uniunea Europeana si unele studii au aratat ca iubirea dureaza cam 5 ani iar apoi intervine plictiseala…

    Daca aceast articol ar fi citit de cat mai multi romani, in mod sigur rata divorturilor ar scadea.

    Iti multumim draga Niculina!

  3. TINA says:

    MINUNAT!! SI DACA AI UN BARBAT RECE CA GHEATA, CARE NU TE MANGAIE NICIODATA SI NU SE LASA MANGAIAT NICIODATA, RELATIA INTIMA E APROAPE INEXISTENTA, IN SCHIMB E IN STARE SA-TI PUNA TOATA LUMEA LA PICIOARE, ATUNCI CE E DE FACUT D-NA NICULINA? CUM POTI SENSIBILIZA UN ASTFEL DE BARBAT CARE E IN STARE SA FACA ORICE PENTRU TINE, MAI PUTIN SA TE FACA SA TE SIMTI IUBITA, DORITA, SA TE SIMTI FEMEIE, MAI PE SCURT?

  4. alice says:

    @ TINA,poti incerca asa -eu sunt dintotdeauna cea mai iubita sotie-sau-eu sunt dintotdeauna cea mai fericita sotie,doamna Niculina poate spune daca e corecta afirmatia,multumim pentru tot

  5. Eun sunt dintotdeauna o soție fericită, sau eu sunt dintotdeauna femeie fericită. Mult succes. Fără cea mai pentru că intrați în fluxul de conștiință al comparație.

  6. alice says:

    Asa e,multumesc pt. corectie si eu sunt fericita ca v-am descoperit.

  7. Tina says:

    Va multumesc din suflet. Imi spuneam tot felul de afirmatii, dar la asta nu m-am gandit.

  8. Cristina says:

    Si daca nu imi mai doresc sa fiu atinsa? Celelalte segmente ale relatiei functioneaza. Cred. La capitolul tandrete ( tandreturi…) avem restante mari.

  9. oprea maria says:

    doamna niculina am auzit chiar azi de dumneavoastra si am fost foarte impresionata de ceia ce puteti face va multumesc ca existati si poate o sa fiti un sprijin si un ajutor si pentru mine

  10. oprea maria says:

    eu am o fetita de 16 ani care pe data de 16 iunie anul acesta a cazut din un pom rupandusi coloana si ia afectat si vezica urinara ce as putea face si cum trebuie sa procedez sa ajung la dumneavoastra?

  11. Bună ziua. Le mine e greu să ajungă pentru că am intrat în concediu de maternitate. Dacă îmi spuneți de unde sunteți vă recomand un coleg terapeut bowen să vă ajute. Cu drag

  12. Andrusca says:

    Buna ziua ,D na Niculina mi am repetat mereu afirmatiile din cartea regasirea puterii interioare ,la un moment dat eram asa fericita vedeam deja viitorul stralucitor insa nu stiu ce s a intamplat ca am recazut in depresie ,va intreb este normal ?am miliarde de frici,mi e teama sa stau singura in casa …nu stiu ce se intampla din nou .Ce sa fac ?

  13. Continua cu afirmatiile si vei reusi sa iesi din aceasta stare. Nu e normal, dar cred ca e un program repetitiv. Sigur ai mai avut depresie si acum iese iar la suprafata. Mult succes

  14. Lavinia says:

    Cred ca e foratte important si cum faci aceste afirmatii…simt ca mai este ceva ce nu stim noi singuri sa punem in practica.De aceea sustin ca e nevoie de un indrumator.Dna Niculina poate in acest an 2015 o sa faceti si terapie on line penctru cei care nu sunt aproape de Dvs?

  15. petrica says:

    salutul il facem de aproape 1 luna functioneaza iar restul articolului ne ajuta sa ne redescoperim dragostea dintii e atit de simplu. acum fiecare isi stie situatiile de viata in schimb la mine si sotul meu
    a functionat multe sfaturi de la Niculina pe care le-am auzit impreuna pt ca avrut si am evoluat impreuna multumim Niculina

  16. Radu Niculina says:

    Va multumesc d-na Niculina ca existati.Zi de zi va ascult sunteti in sufletul meu si in mintea mea.Fac afirmatii si se intampla lucruri bune.

  17. Bianca says:

    Multumim pentru afirmatii,pentru sfaturi pentru tot.Va iubim

  18. mihaela says:

    Doamna Niculina, pentru lipsa dorintei sexuale si implicit lipsa placerii sexuale, ce afirmatie mi-ati recomanda? Intampin aceasta problema cam de 15 ani.
    Multumesc.

  19. Doar cu o afirmație nu se face primăvară. Cred că pentru această problemă pe lângă afirmația: eu sunt dintotdeauna echilibru mental și emoțional să mergeți la un psihoterapeut să vă susțină să eliminați niște traume legat de acest subiect. Mult succes

  20. Mihaela says:

    Copilul meu de 14 ani a avut o o operatie de ocluzie intestinala. As dori sa -mi spuneti daca terapia bowen l-ar putea ajuta sa se recupereze si sa nu se mai formeze aderente pe viitor asa cum mi s-a spus .Va multumesc !

  21. Mihaela says:

    Multumesc frumos !

  22. CORDUN ADRIANA says:

    AM SI EU NEVOIE DE AJUTOR CUM SA AJUNG LA DUMNEAVUASTRA

  23. Momentan sunt în concediu de maternitate și nu puteți ajunge la mine. Cautați un terapeut disponibil. Mult succes

  24. Zaharia Loredana says:

    Buna ziua,
    Dna Niculina Gheorghita va rog sa-mi spuneti cum pot scapa de anxietate cu stari de panica la care s-a adaugat si o forma compulsiva.
    Mentionez ca iau tratament medicamentos de la psihiatrie cu xanax si cymbalta, dar nu cred ca medicamentele ma pot vindeca. Ce trebuie sa fac, as vrea sa ajung la dvs la consultatie.
    Va multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *